16 ianuarie, 2019

Presemnalizarea radarelor afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, precizează CCR în motivarea deciziei privind Legea pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice.

„Soluţia legislativă criticată face ca aplicarea legislaţiei rutiere – sub aspectul respectării limitelor vitezei de circulaţie pe drumurile publice -, pe de o parte, să se îndepărteze de la scopul ei, care vizează siguranţa traficului rutier şi, în mod special, ocrotirea vieţii şi a integrităţii corporale a persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar, pe de altă parte, să fie lipsită, în mare măsură, de componenta sancţiunii”, se arată în motivarea deciziei.

Judecătorii constituţionali apreciază că soluţia legislativă nu poate duce la creşterea gradului de siguranţă rutieră, așa cum au susținut inițiatorii modificărilor, ci este de natură să crească agresivitatea rutieră:

Soluţia legislativă mai sus menţionată nu este aptă, în opinia Curţii, să conducă la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, întrucât nu asigură conformarea conducătorilor de autovehicule la regimul legal de viteză prevăzut pentru întreg sectorul de drum respectiv.

Dimpotrivă, obligativitatea atenţionării conducătorilor de autovehicule cu privire la acţiunile poliţiei rutiere de supraveghere şi de control privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la limitele de viteză pe drumurile publice este de natură să ducă la creşterea agresivităţii rutiere pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor destinate măsurării vitezei precizate anterior, iar nu la diminuarea şi stoparea acestei agresivităţi.

Pe 6 noiembrie 2018, CCR a admis, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Deci CCR a decis exact in mod opus decizilor Curtii Constitutionale Italiene .
    Care curte italiana a stabilit cu multi ani in urma
    (mai multe sentinte in domeniu) :
    1- NESEMNALIZAREA de la o distanta adecvata a oricarui sistem de controlat viteza (radar sau laser, fie ca e punct fix sau mobil ) duce la anularea din oficiu a oricarei amenzi pentru depasirea limitei de viteza .
    2- APARATELE de masurat viteza (radar sau laser ) NU DOAR TREBUIE OMOLOGATE DAR SI CONTROLATE PERIODIC + SIGILATE . (adica fiind acestea aparate de masura , e obligatoriu sa fie controlate periodic si sigilate . Ca contorul de apa , gaz sau curent ) Oricare amenda facuta prin folosirea unui aparat neverificat si sigilat , e nula d.t.p.d.v.
    3- Aparatele radar sau laser montate pe masini trebuie sa aiba alaturi un politist ( sau politist local numit in Italia vigile) in uniforma si clar semnalate de la distanta . Oricare amenda facuta fara aplicarea acestor prevederi ( de cadre in civil sau firme private ) e nula .
    4- Aparatele radar sau laser nu pot fi folosite pe portiuni de stada , drum expres sau autostrada unde exista limite de viteza pe distante scurte . ( gen limita 70 km/ora pe strada Victoria Socialismului 🙂 dar cu o portiune lunga 100-200 metri in care limita e redusa la 40-50 km/ora ) . Amenzile astfel aplicate vin anulate imediat . (pentru a evita ca primariile sa impuna aleatoriu limite de viteza pe portiuni de strazi doar pentru a incasa amenzi care conform legislatiei italiene intra in bugetul primariei respective)

    In incheiere constat ca ce e absolut uman si legal in Italia , e interzis in Romania .

    O fi ca judecatorii italieni nu au avut norocul sa invete dreptul socialist ci doar pe cel roman ?
    Nu au invatat judecatorii italieni ca in statul de drept socialist ,post comunist ,(cum doriti sa numiti imitatia asta de stat de drept) cetateanul e in slujba statului si nu invers ?
    Mare dilema .
    Si unii se mira ca se continua a emigra cu sutele de mii anual din cea mai originala „democratie” europeana .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: