15 aprilie, 2022

Rusia „ar putea fi considerată în incapacitate de plată”, dacă nu va rambursa două emisiuni de obligaţiuni în dolari până la data de 4 mai, când expiră perioada de graţie, potrivit agenției evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de AFP și Agerpres.

În data de 4 aprilie, Rusia a rambursat două emisiuni de obligaţiuni suverane, care ajung la maturitate în 2022 şi 2042, în ruble în loc de dolari, cum era obligată să plătească în conformitate cu termenii pe baza cărora au fost emise obligaţiunile.

“Contractele pentru acele obligaţiuni nu conţin prevederi privind rambursarea în altă monedă decât în dolari”, a subliniat Moody’s, într-un comunicat de presă. “Punctul de vedere al Moody’s este că investitorii nu au obţinut promisiunea inclusă în contract privind plata în valută până la data scadentă”, a adăugat agenţia de evaluare.


Anunţul Moody’s Investors Service vine la câteva zile după ce o altă mare agenţie de rating, S&P Global Ratings, a retrogradat ratingul de ţară al Rusiei pentru datoriile în valută până la “SD”(default selectiv), cu doar o treaptă deasupra nivelului “D” (default-incapacitate de plată).

Rusia a declarat în repetate rânduri că vrea să îşi asigure serviciul datoriei, dar sancţiunile impuse de Occident îi interzic să folosească rezervele valutare deţinute peste hotare pentru a-şi rambursa datoria externă.

La rândul său, ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, a avertizat că Rusia va demara o acţiune în justiţie, dacă va fi declarată în incapacitate de plată (default) de către Occident, deoarece Moscova a făcut toate eforturile pentru a-şi asigura serviciul datoriei.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: