joi

28 martie, 2024

24 februarie, 2013

Guvenul britanic resimte presiuni politice intense după decizia Moody’s de a retrograda ratingul Marii Britanii pentru prima dată în ultimii 35 de ani, care a determinat deprecierea lirei şi a fost imediat calificată de opoziţie drept „o lovitură umilitoare” pentru premier şi ministrul Finanţelor – anunți Bloomberg citat de MEDIAFAX.

Marea Britanie a pierdut ratingul de top triplu A pentru prima dată din 1978, Moody’s retrogradând guvernul de la Londra la „Aa1” din cauza creşterii economice slabe anticipată de agenţie pentru următorii ani şi datoriilor în urcare.

Moody’s a precizat, într-un comunicat transmis sâmbătă, că programul de reducere a datoriilor derulat de Marea Britanie se va confrunta cu dificultăţi semnificative.


Ministrul Finanţelor, George Osborne, a declarat că decizia „reprezintă un avertisment ferm privind problemele legate de datorii”.

„Această decizie nu ne va slăbi determinarea de a ne realiza planul de revenire economică, ci ne va încuraja. Vom continua să aplicăm planul prin care am redus deja deficitul cu un sfert”, a afirmat Osborne, citat de BBC.

Marea Britanie şi-a menţinut ratingul „AAA” de la Moody’s şi Standard & Poor’s (S&P) în ultimii 35 de ani.

Retrogradarea creşte presiunea politică asupra guvernului, opoziţia – Partidul Laburist – cerându-i deja lui Osborne să reducă măsurile de austeritate pentru a încuraja revenirea economiei, potrivit Bloomberg.


Unul dintre liderii Partidului Laburist, Ed Balls, a descris decizia Moody’s drept „o lovitură umilitoare pentru un premier şi un ministru de finanţe care au declarat că menţinerea ratingului AAA reprezintă un test pentru credibilitatea lor economică şi politică”, potrivit BBC.

Lira sterlină a scăzut în ultimele 30 de minute ale şedinţei de tranzacţionare de vineri de la New York, încheind săptămâna în scădere cu 0,6%, la 1,5163 dolari. Lira s-a depreciat cu 5,6% în acest an, evoluţie „întrecută” doar de cea a yenului japonez în rândul valutelor economiilor dezvoltate.

Economiştii nu anticipează însă presiuni semnificative pe pieţe săptămâna viitoare.

„Nu ne aşteptăm la un impact semnificativ pe pieţe în urma retrogradării, deoarece era aşteptată. În final, Marea Britanie trebuie să găsească undeva nişte creştere economică, pentru a suplimenta veniturile din taxe”, comentează David Tinsley, economist la BNP Paribas, Londra, citat de Bloomberg.

Moody’s a motivat decizia invocând „dificultăţile presupuse de perspectivele slabe de creştere pe termen mediu faţă de programul de consolidare fiscală al guvernului, care se va extinde şi în perioada următoarei legislaturi”.

Agenţia a adăugat că guvernul britanic va continua să acumuleze datorii până în 2016.

„Principalul factor care determină decizia Moody’s de a reduce ratingul obligaţiunilor guvernamentale ale Regatului Unit la AA1 este faptul tot mai evident că, în pofida avantajelor economice structurale considerabile, creşterea economică a Marii Britanii va rămâne lentă pentru umrătorii câţiva ani, din cauza creşterii slabe la nivel global şi efectului ei negativ asupra economiei birtanice”, notează Moody’s.

Perspectiva ratingului Marii Britanii este „stabilă”.

La finele anului trecut, datoria suverană netă a Marii Britanii reprezenta 68% din Produsul Intern Brut.

Cele trei mari agenţii de rating, Moody’s, S&P şi Fitch, au atribuit anul trecut ratingului Marii Britanii perspectivă negativă.

Dintre marile economii ale lumii, numai Germania şi Canada îşi mai păstrează ratingul „AAA”. S&P a coborât în vara anului trecut ratingul Statelor Unite la „AA+”, iar Moody’s a retrogradat Franţa la „Aa1” în noiembrie.

Marea Britanie a trecut prin două runde de recesiune în ultimii patru ani şi, după ce a crescut în trimestrul al treilea al anului trecut datorită efectului Jocurilor Olimpice de la Londra, a revenit pe minus în ultimele trei luni ale anului, cu un declin de 0,3% al PIB.

Banca Angliei a injectat 375 miliarde lire sterline (430 miliarde euro) în sistemul financiar de la criza din 2008 până în prezent, bani a căror principală destinaţie a fost răscumpărarea obligaţiunilor guvernamentale britanice.

Credibilitatea agenţiilor de rating s-a clătinat în ultimii ani, acesta fiind considerate parţial responsabile de criza financiară mondială din 2008-2009. Guvernul Statelor Unite a acţionat S&P în justiţie pentru atribuirea ratingului de top în 2007 unor active legate de piaţa creditelor ipotecare, a căror valoare s-a prăbuşit rapid, declanşând căderea pieţei subprime din SUA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: