duminică

28 aprilie, 2024

17 martie, 2024

Republica Moldova și partenerii ucraineni verifică „tot ceea ce intră şi iese din regiunea transnistreană”, a declarat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi (foto).

„Ani de-a rândul ne-am dorit acest lucru, dar abia acum a devenit o realitate – împreună cu partenerii noştri ucraineni, controlăm tot ceea ce intră şi iese din regiunea transnistreană. Nu pentru a crea crize sau probleme umanitare. Lăsăm ca regiunea să primească tot de ce are nevoie. Dar vrem să vedem şi reciprocitate din partea lor, ţinând cont de toate avantajele şi stimulentele pe care le are regiunea, inclusiv din procesul de integrare europeană”, a spus Mihai Popşoi, conform newsmaker.md, citată de News.ro.

În februarie 2022, Ucraina a închis două puncte de trecere a frontierei cu regiunea transnistreană: Cuciurgan-Pervomaisk şi Platonovo-Goianul Nou. Kievul a interzis atât ieşirea, cât şi intrarea prin acestea. În aprilie 2022, forţele de apărare ale regiunii Odesa şi-au întărit apărarea la frontiera de stat cu Republica Moldova pe segmentul transnistrean. Anunţul a fost făcut de autorităţile din Odesa. Înainte de aceasta, canalul de Telegram Novosti Pridnestrovia susţinea că la punctul de trecere a frontierei „Pervomaisc-Cuciurgan”, din partea Ucrainei au fost instalate plăci de beton, saci cu nisip şi vehicule blindate.


În octombrie 2023, Ucraina a decis să redeschidă punctul feroviar de trecere a frontierei cu Moldova, pe segmentul transnistrean, „Pervomaisc-Cuciurgan”, iar Guvernul de la Chişinău anunţa că prim-miniştrii Dorin Recean şi Denis Şmigal au demarat controlul comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosaviţkoe – Cuciurgan”, în scopul fluidizării traficului de mărfuri între ţări.

Ministrul a vorbit şi despre contribuţia Moldovei la sporirea capacităţilor ţării vecine de a exporta, inclusiv despre podul în fază de construcţie lângă Yampol şi tranzitarea trenurilor cu mărfuri civile prin zona transnistreană a Republicii Moldova. Cel din urmă subiect este negociat în exclusivitate de autorităţile de la Chişinău şi Kiev, fără implicarea Tiraspolului, a menţionat Popşoi.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: