Ministerul Finanțelor propune o serie de modificări ale Codului Fiscal, în urma cărora se așteaptă la venituri suplimentare de 362 de milioane de lei la bugetul de stat, în anul 2012. Măsurile, aplicabile de la 1 ianuarie 2012, prevăd majorări de accize, extinderea impozitului pe venit la micii producători agricoli, introducerea parțială a deductibilității TVA la cumpărarea de automobile, proceduri de diminuare a evaziunii fiscale.
În privința accizei la motorină, aceasta ar urma să crească potrivit graficului la care s-a angajat România când a aderat la Uniunea Europeană.
Astfel, acciza la motorină crește de la 358,00 euro/tonă la 374,00 euro/tonă.
În exprimarea potrivit volumului, acciza se majorează de la 302,51 euro/1.000 litri la 316,03 euro/1.000 litri.
De asemenea, proiectul prevede menţinerea nivelurilor actuale pentru cafea.
Tot în domeniul accizelor, Guvernul vrea să devanseze termenul de plată a acestora, pentru a reduce evaziunea fiscală.
În prezent, termenul de plată pentru destinatarii înregistraţi este la 25 ale lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea accizelor, exigibilitatea accizelor fiind momentul primirii produselor de către destinatarii înregistraţi.
Prin modificări, termenul de plată a accizelor devine ziua lucrătoare imediat următoare celei în care accizele devin exigibile, în scopul reducerii riscului de neplată al accizelor.
Prin modificările aduse regimului accizelor Guvernul plănuiește să obțină supliemntar la bugetul de stat 346,3 milioane de lei, în anul 2012, reprezentând 0,059% din PIB.
Din modific[rile aduse regimului impozitului pe venit. Guvernul se așteaptă la venituri suplimentare de 16 milioane de lei la buget, în anul 2012.
Guvernul îi impozitează pe țăranii din piață pentru mai puțin de 4 milioane de euro pe an
Prin proiectul MFP, Guvernul introduce impozitul pe venit de 16% și asupra activității micilor producători agricoli.
Toţi micii producători de legume, fructe, flori, cereale şi material lemnos vor plăti impozit de 16% din veniturile nete, dar sunt în continuare exceptaţi de la taxare crescătorii de animale şi păsări, apicultorii şi crescătorii de viermi de mătase care nu vând către colectori sau procesatori, observă Mediafax.
Producătorii agricoli vor fi nevoiţi să facă plăţi anticipate pentru impozitul pe venit, determinat pe bază de normă de venit sau în sistem real, iar Guvernul propune ca pentru persoanele care vând către firme de colectare, producători industriali, sau alte entităţi obligate să ţină evidenţă contabilă, să fie reţinut la sursă un impozit de 2% din valoarea înscrisă în contracte la momentul plăţii, urmând ca impozitul să fie regularizat la final de an.
Termenul de virare a impozitului reţinut la sursă este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.
Această prevedere ar putea avea un impact semnificativ în preţul produselor agricole, întrucât colectorii, producătorii şi celelalte entităţi incluse în lanţul de distribuţie vor contabiliza costuri directe în creştere cu 2%, dacă producătorii nu-şi vor asuma o reducere a preţurilor de vânzare. Acest impact se va recepta în toate produsele agricole, nu doar cele vegetale.
Agroturismul de ocazie, trecut la impozitare
Din anul 2012, vor fi impozitate și veniturile pe care le realizează persoanele care își închiriază turiștilor o cameră în propria locuință, în diverse zone turistice.
Astfel, proiectul MFP prevede ”includerea în categoria veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor a veniturilor realizate de către proprietari din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 şi 5 camere, inclusiv. Venitul realizat se stabileşte ca normă anuală de venit corespunzătoare unei camere de închiriat”, se arată în expunerea de motive la proiect.
Firmele care cumpără de la contribuabili inactivi nu-și vor mai putea deduce TVA
Proiectul MFP prevede anularea dreptului contribuabililor inactivi de a-și deduce cheltuielile şi taxa pe valoarea adăugată aferentă unor operaţiuni realizate pe perioada de inactivitate.
Aceștia dar vor avea, însă, obligaţia de plată a oricărui impozit prevăzut de Codul fiscal pe aceeaşi perioadă.
Măsura are ca rol constrângerea acestor contribuabili prin măsuri fiscale sancţionatorii pentru a nu desfăşura activităţi economice în perioada de inactivitate.
De asemenea, beneficiarii care cumpără bunuri sau servicii de la un contribuabil inactiv nu vor avea drept de deducere a cheltuielor şi a TVA.
”Măsura are acelaşi rol, de a constrânge mediul de afaceri să nu aibă relaţii comerciale cu contribuabili declaraţi inactivi, al căror risc fiscal este foarte crescut.
Textul OUG mai stipumează că persoanele impozabile pentru care autoritatea fiscală a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, nu vor avea dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor de bunuri /servicii, dar vor avea obligaţia de plată a TVA în situaţia în care desfăşoară activităţi economice în perioada în care nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA. Totodată, beneficiarii care cumpără bunuri/servicii de la aceşti contribuabili, nu vor avea posibilitatea deducerii TVA.
Proiectul Finanțelor prevede, însă, și dreptul firmelor de a-și deduce taxa pe valoare adăugată în proporție de 50% pentru achiziţia de autoturisme şi combustibil destinat funcţionării acestora începând cu data de 1 ianuarie 2012.
Măsura se referă la mașinile care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.
De asemenea pentru cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu anumite excepţii prevăzute de lege, se propune deducerea limitată în proporţie de 50% din valoarea acestora, diferenţa rămânând nedeductibilă.