luni

22 aprilie, 2024

26 martie, 2014

Mişu Negriţoiu este nominalizarea Guvernului pentru preşedinţia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în locul fostului președinte Dan Radu Ruşanu care arestat preventiv la începutul acestei luni.

Nominalizarea s-a făcut în urma întâlnirilor dintre reprezentanți ai guvernului și ai BNR, iar decizia finală a fost luată în urma discuțiilor dintre guvernatorul Mugur Isărescu și premierul Victor Ponta.

Mișu Negrițoiu a fost ales din lista scurtă pe care se mai aflau Nicolae Dănilă – membru în CA al BNR, Nicolae Ursache – vicepreședinte ASF și Lucian Croitoru – consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR.


Mişu Negriţoiu, 64 de ani, a fost ministru pentru Coordonare, Strategie şi Reformă (între 1992 şi 1993). A fost ales deputat la parlamentarele din 1996, dar a demisionat în mai 1997, pentru a deveni bancher, la ING Bank.

La ieşirea de la BNR, miercuri, premierul a declarat că s-a dorit o conducere nepolitizată (Dan Radu Ruşanu fusese nominalizat de PNL, căruia îi rveenea în USL această instituţie), iar profilul lui Mişu Negriţoiu se încadrează cle mai buine pentru postul respectiv.

Mişu Negriţoiu urmează să fie audiat luni de către comisiile parlamentare de specialitate, iar marţi să fie votat de plenul Parlamentului.

Parlamentul urmează să eleboreze, până la sfârşitul lunii aprilie, modificările la Legea ASF, modificări ce vizează reglementarea pieţelor financiare, dar şi nivelul de salarizare din Autoritate.


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2012, prin OUG 93, prin preluarea prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

ASF are atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control al pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor de pe aceste pieţe.

”Dosarul” ASF

La numai un an după înfiinţare, instituţia a fost zguduită de un scandal care a dus la arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului ASF, Radu Ruşanu, unul dintre cei mai importanţi şi influenţi oameni de afaceri ai PNL.

Dosarul ASF – Carpatica, instrumentat de procurorii anticorupţie, a izbucnit pe 17 ianuarie 2014, când procurorii DNA au făcut mai multe percheziţii, în Sibiu şi Bucureşti, în birourile şi la domiciile unor reprezentanţi ai socităţii Carpatica Asigurări şi funcţionari din ASF.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Grupul Carpatica, din care face parte şi Carpatica Asig, a fost primul acuzat şi arestat preventiv din dosar, în ianuarie.

Ancheta a dus şi la arestarea preventivă a preşedintelui ASF, Dan Radu Ruşanu, pe 4 martie, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor. A doua zi, el şi-a trimis demisia de la conducerea Autorităţii.

În acest dosar este implicat şi fostul ministrul liberal al Finanţelor Daniel Chiţoiu, însă DNA nu a reuşit declanşarea urmăririi penale împotriva acestuia, pentru abuz în funcţie şi constituirea unui grup infracţional organizat, întrucât deputaţii au refuzat, pe 11 martie, ridicarea imunităţii acestuia.

Soţia acestuia, Laura Chiţoiu, fost director la ASF, este şi ea urmărită penal, împreună cu alţi câţiva foşti directori şi vicepreşedinţi din Autoritate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: