9 decembrie, 2018

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face ”anunţuri importante” la începutul săptămânii următoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux.

Declarația vine după patru weekenduri cu ciocniri violente între forțele de ordine și protestatarii din Mișcarea Vestelor galbene, declanșată de scumpirea combustibililor dar care și-a extins cererile la revendicări ample vizând creșterea nivelului de trai din Franța.


La demonstrațiile de sâmbătă au participat aproximativ 130.000 de persoane, în toată Franța, și nu s-au mai înregistrat violențele dure din săptămânile anterioare.

Au fost reţinuți 1.385 de manifestanți, dintre care 974 luaţi în custodie, a declarat ministrul de Interne, Christophe Castaner, la sfârșitul zilei.

Aproximativ 70 de persoane, inclusiv şapte membri ai forţelor de ordine, au primit îngrijiri medicale în spitale în urma unor răni suferite în cursul protestelor de la Paris.

Benjamin Griveaux a pledat duminică pentru găsirea de soluţii ”aproape pe măsură” în criza ”vestelor galbene” şi a făcut apel la întreprinderi să contribuie şi ele.


”Soluţiile pe care trebuie să le găsim trebuie să ţină cont de realitatea fiecărui individ. Aceasta să fie aproape pe măsură. Mâniile exprimate sunt uneori de natură diferită de la un teritoriu la altul”, a afirmat Griveaux.

”Sunt mânii care trebuie înţelese. Şi este dur să le înţelegi dintr-un birou parizian”, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului, la o zi după cea de-a patra sâmbătă de mobilizare a ”vestelor galbene”.

Ministrul de Externe cere un nou contract social

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, s-a declarat și el „îngrijorat”,  pentru democrație și instituțiile franceze, și și-a exprimat dorința ca declarațiile lui Emmanuel Macron de la începutul săptămânii viitoare să stopeze „această derivă”.

„Președintele trebuie să stabilească acum marile ținte ale acestei mișcări pentru a putea merge spre un nou contract social indispensabil”, a spus ministrul, considerate una dintre vocile „grele” ale aripii de stânga a majorității prezidențiale.

El s-a referit și la toate derapajele unor nemulțumiți de actuala situație, care pun în pericol însăși instituțiile democratice.

„Citiți ansamblul declarațiilor inclusiv din partea unui anumit număr de actori majori (…) Aud spunându-se insurecția este aici, insurecția este în marș: nu asta este Republica, după cunoștințele mele”, a spus ministrul.

„Când aud afirmații în rodul de la Champs-Elysées de genul Macron va sfârși precum Kennedy, spun că există riscuri pentru Republică”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

„Pericolul este punerea în pericol a propriilor noastre instituții, a vieții noastre în ansamblul său”, a avertizat Jean-Yves Le Drian.

Ministrul Economiei – Protestele vestelor galbene reprezintă o „catastrofă” pentru economie

„Este o catastrofă pentru comerţ, o catastrofă pentru economia noastră”, a declarat duminică ministrul economiei francez, Bruno Le Maire, evocând o „criză a naţiunii”.

„Este o perioadă când în mod normal comerţul merge bine, este ajunul sărbătorilor de Crăciun şi acum este un dezastru”, şi-a exprimat regretul ministrul, care se afla în apropiere de gara Saint-Lazare, nu departe de un focar al violenţelor din ajun.

„Ceea ce francezii cer este unitatea naţiunii şi a justiţiei”, a apreciat Le Maire, declarându-se convins că președintele Macron „va găsi cuvintele” potrivite.

Ministrul a diagnosticat o criză cu trei faţete: o „criză socială” cu subiecte legate de puterea de cumpărare, o „criză democratică” cu o reprezentativitate politică insuficientă şi o „criză a naţiunii” în faţa unor „fracturi teritoriale importante”.

În timp ce guvernul a anunţat în această săptămână anularea a unei creşteri a taxei la carburanţi, punct de plecare al mişcării, Le Maire a cerut la rândul său întreprinderilor, înaintea weekendului, să acorde o primă defiscalizată salariaţilor.

Caracterul său obligatoriu sau facultativ constituie totuşi obiectul unor dezbateri între patronat şi sindicate.

„Soluţia nu va veni doar din partea statului, ea va veni şi de la toţi cei care au un rol de jucat în activitatea economică a ţării”, a avertizat ministrul, citat de Agerpres.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: