sâmbătă

20 aprilie, 2024

13 decembrie, 2010

Biroul Permanent naţional al PSD a decis luni să-l suspende din partid, pentru şase luni, pe Mircea Geoană. Decizia BPN vine după mai multe zile de incertitudine privind măsura pe care partidul urma să o ia, după postările de săptămâna trecută, pe blogul personal, ale actualul preşedinte al Senatului. Mircea Geoană a scris că vizita la Sorin Ovidiu Vântu, în noaptea de dinaintea confruntării finale cu Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, avusese ca scop încercarea de a afla întrebările care vor fi puse de către moderator, şi că, ulterior, Victor Ponta l-ar fi îndemnat să mintă în cazul că va fi întrebat dacă a fost sau nu la Vântu.

Radu Moldova, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că BPN a decis doar suspendarea din partid, nu şi retragerea sprijinului politic pentru preşedinţia Ssenatului.

Referindu-se la o eventuală demisie din partid a lui Mircea Geoană, ca urmare a sancţiunii primite, preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că o asemenea responsabilitate îi aparţine lui Geoană. „Sunt convins că în perioada următoare domnul Geoană va avea ocazia să ne demonstreze că vrea să rămână membru PSD” – a declarat Victor Ponta.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: