Din informațiile existente până la această dată nu pot califica bugetul pentru anul 2014 decât ca pe unul de supraviețuire. Departe de a fi un buget al dezvoltării, nu îl pot considera nici măcar ca pe un buget al stagnării economice.
Bugetul pentru anul viitor reflectă periculozitatea momentului pe care îl parcurgem, caracterizat prin manifestarea explozivă a efectelor nocive ale procesului de consolidare structurală și instituțională a incapacității economiei românești de a produce și capitaliza intern valoare adăugată.
Această incapacitate nu este o noutate și se autentifică prin analiza statistică a ciclurilor Kondratiev, dar ea a devenit mai importantă după aderarea la UE când ajungerea la un nivel de competitivitate și de convergență cere ca producerea internă a valorii adăugate să atingă cel puțin media europeana. După introducerea politicilor de austeritate și după acordurile cu FMI asistăm nu la o imbunătățire a procesului de producere și capitalizare a valorii adăugate ci, din contră, la o consolidare a incapacității cu efecte negative din ce în ce mai greu de contracarat.
În aceste condiții de pierdere treptată a capacității de regenerare a potențialului economic național, bugetul pe 2014 ar fi avut șansa de a reprezenta un instrument real de politcă economică dacă ar fi avut la bază un alt concept și o altă filozofie bugetară . Din păcate nu este așa, motiv pentru care afirm că nu putem spera pentru anul viitor decât la o supraviețuire și la o evitare în extremis a incapacității de plată.
Ce ar fi trebuit să se întâmple
Menționez câteva principii pe care bugetul 2014 ar fi trebuit să la întrunească pentru a deveni credibil și eficient :
1. Consolidarea fiscală ca instrument de politică economică.
Într-o economie de piață liberă tip european, bugetul rămâne unul (în unele țări singurul) dintre cele mai importante instrumente de politică economică, prin care viziunea guvernamentală a raportului dintre venituri și cheltuieli realizează orientarea economiei, menținerea climatului concurențional, stimularea sau inhibarea unor activități și sectoare economice, coordonarea cu bugetul comunitar, promovarea pe piețe externe, etc.
Așa numitul proces de consolidare fiscală este doar suportul material pe care se construiește actul de politică bugetară, nefiind niciodată un scop în sine,adică punctul terminus al efortului de macrostabilizare.
La noi, bugetul nu este considerat un instrument de politică economică ci doar un cont contabil, o pușculiță a guvernului în care trebuie să pună bani pentru plata obligațiilor primare pe care le are (salarii, pensii,etc).
Ideea de bază nu este urmărirea unui obiectiv strategic al dezvoltării, ci doar colectarea pe orice cale a sumei ce a devenit cunoscută prin însumarea cheltuielilor. Din acest motiv,nivelul deficitului este un scop în sine ( susținut și de aderarea la Tratatul European de Guvernanță Fiscală) ceea ce face ca mărimea și direcția alocărilor să nu fie rezultatul unei strategii generale de dezvoltare .
Bugetul pe 2014 este o dovadă a acestei idei de contabilitate macroeconomică (accentuată de populismul anului electoral ) și prin faptul că nu urmează un obiectiv economic ci doar o promisiune electorală. De exemplu, salariul minim va creste de la începutul anului, dar CAS-ul se va reduce doar de la mijlocul anului ”în măsura posibilului”. Dacă s-ar fi urmărit un obiectiv de politică economică, atunci cele doua măsuri ar fi trebuit introduse în același timp pentru a încuraja mediul de afaceri.
2. Strategia si modelul dezvoltării. Etape și prioritizări.
Politica bugetară ar trebui să fie considerată ca principal instrument guvernamental de desfășurare și realizare a obiectivelor de dezvoltare strategică pe termen mediu și lung.
Bugetul 2014 nu are ,ab initio, acest rol din simplul motiv că nu există o astfel de strategie și nici o etapizare sau prioritizare a obiectivelor. Din acest motiv, bugetul anual își pierde calitatea de a fi un element component și intrinsec al unei viziuni bugetare multianuale (absolut necesară proiectelor de infrastructura, agricultură, reindustrializare), rămânând doar la nivelul unui document fiscal efemer ce își propune să rezolve (”în măsura posibilului”) dificultăți și revendicări ale momentului sau să răspundă unor obiective politice punctuale.
3. Tandemul politică bugetară – politică monetară
Nu doar teoria economică modernă, ci chiar Luca Pacioli în secolul XVI susținea necesitatea legăturii între politica bugetară și cea monetară ( ”fra duca e banchiere”).După 1990 lipsa aceasta de legătură a fost o constantă a politicii guvernelor deși, trebuie subliniat, Banca Națională s-a arătat întotdeauna interesată de o conlucrare între cele două tipuri de politici. Este la nivel de manual truismul conform căruia cele două politici își asigură reciproc nu numai atingerea obiectivelor specifice dar și garanția stabilității macroeconomice.
Nici bugetul 2014 nu pare a cunoaște acest truism. Deși BNR face un gest generos și curajos de a coborî dobânda de referință la un minim istoric, încercând să stimuleze mediul de afaceri prin ieftenirea creditării, bugetul aduce o povară în pus acestuia nu numai prin noul mod de calcul al accizei la combustibil și chiar printr- o nouă accizare de 0,7 eurocenți dar și prin strania impozitare a instalațiilor industriale, fără a mai aduce în discuție problema deja atinsă a măririi salariului minim fără o reducere concomitentă a CAS.
4. Cui prodest
Principiul ”Cui prodest” în politica bugetară există dintotdeauna, dar el și-a găsit recent această denumire în studiile a doi economiști consacrați în lumea academică occidentală : Robert Barro și Esther Duflo. Acest principiu (cui îi folosește) sublinuază necesitatea unei orientări foarte clare a politicii bugetare, în sensul demonstrației unui partizant guvernamental pentru un sector economic, pentru o categorie socială, pentru o anumită proporție între consum și investiții ( raportul dintre consum și acumulare), pentru un anumit tip de politică ( export oriented industry, protect infant industry, etc).
Bugetul 2014 este inodor și incolor din acest punct de vedere. În afara faptului că are o modestă tendință de partizanat cu o parte din bazinul electoral (pensionari, medici și profesori debutanți) nici o altă orientare nu este clară. Sunt afirmații (” dorim sprijinirea IMM”, ” vom repara nedreptățile”) dar nu sunt sprijinite pe măsuri. Nu este numai o dovadă a lipsei de strategie, dar și a lipsei de expertiză în înțelegerea problemelor și nevoilor economiei reale.
Bugetul 2014 suferă din multe puncte de vedere și, probabil, o analiză pe cifre și relații ar scoate în evidență multe neajunsuri dar, din punctul meu de vedere, principala sa caracteristică este aceea că nu este un act de politică economică ci doar un plan de măsuri conjuncturale aplicabile probabilistic ” în măsura posibilului”.
***
Mircea Coșea este Profesor de Macroeconomie și Economia Intergării Europene, fost vicepremier și președinte al Consiliului pentru Strategie și Reformă
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
dupa ce au incercat sa substituie ‘economia reala’ cu ‘politici monetare’, mai nou Guvernele Romaniei incearca sa … creeze PIB prin taxe si impozite;confuzia nu-mi apartine, in esenta despe asta este vorba.
de ex.: ‘stalpii’ -exceptand antenele din telefonie- sunt cei fabricati si montati inainte de 1989…samd;
1.Intr-o tara in care, economia si industria nationala a disparut, iar cea straina asigura o ocupare a fortei de munca, la numai 20 la suta din populatia activa, Bugetul a incetat de a mai fi suficient, ca sustinator financiar si „motor de dezvoltare” economica.De mai bine de 10 ani,de cind am intrat sub umbrela UE, Bugetul lipsit de resursele financiare minime care sa sustina domeniile bugetare macar la cotele de avarie, a devenit (vizibil)incapabil sa sustina si cresterea economica.
In astfel de tari, motorul alternativ de dezvoltare, este aducerea competitivitatii/functionalitatii economice nationale, la indicii apropiati de ai tarilor dezvoltate.
La un indice de functionalitate/competitivitate economica 74, investitiile straine, ca unic motor de dezvoltare, au scazut la 200 milioane de Euro, in 2013.
De aceea, analizele si mecanismele de crestere economica, trebuie „translatate” de la modelul bugetar de dezvoltare (scos din functie de saracia bugetara)catre modelul de dezvoltare economica „institutional”, construibil prin:aducerea competitivitatii/functionalitatii economice nationale, la indicii de 1-10(ca ai tarilor dezvoltate),utilizarea unor instrumente si tehnici speciale de accelerare a dezvoltarii industriale si agricole, cit si prin restructurarea/functionalizarea tuturor institutiilor nationale.
2.Realizarea acestor cerinte ale unicei posibilitati de crestere economica, este realizabila, prin constructia si implementarea in „societatea economica romaneasca” a unui proiect economic, de aceasta natura, ca unic „inlocuitor” functional, al modelului bugetar de crestere economica, scos din „functiune”, de lipsa intreprinderilor contributoare la „indestularea” Bugetului.
Un buget care se imprumuta lunar cu un miliard de Euro pentru plata pensiilor si salariilor bugetarilor, nu produce si „nu are de unde si cum sa capitalizeze o valoare adaugata”, care este INEXISTANTA de 24 de ani,in Romania.Aceasta situatie se datoreaza unui consum national superior ca marime produsului national, consum ce a fost si este sustinut prin credite.
3.Blocarea in „proiect”, in cel al cresterii economice pe baza Bugetului(sarac si fara perspectiva de indestulare) si refuzul „elitei economismului clasic” de a aborda si utiliza alternativele existente aratate la modelul bugetar de crestere economica, aflat in suferiinta, face ca mereu si mereu, economistii sa revina cu diverse „trimiteri teoretice” la defectele imaginare ale politicii bugetare de stinga sau de dreapta, care au ca unica realitate, inexistenta de bani si resurse bugetare, care sa faca aplicabile sugestiile si indicatiile economistilor.
4.Este nerealist in analiza de mai sus, reprosul facut Guvernarii, ca Bugetul nu este considerat un instrument de politica economica ci doar pusculita in care se depun banii necesari platilor (bugetare) primare, salarii,pensii, etc.,cita vreme pusculita nu are bani nici pentru aceste cheltuieli bugetare minimale.
Trebuie odata si odata, „despartite apele” teoretice si „aplicate”,dintre administrarea curenta a economiei si a sistemelor bugetare(in raport cu resursele create prin functionarea si impozitarea economiei) si „administrarea „dezvoltarii/cresterii economice si industriale”, ca proces economic(pro-activ)diferit ca tehnici si instrumente utilizabile, de cel de (simpla)administrare (curenta) BUGETARA,prin impozitare a economiei.
In aceasta viziune, ceeace-i totusi de reprosat Guvernului, este nu modul de construire al Bugetului(deficitar deoarece se bazeaza pe motoare inexistente sau necontrolabile de crestere economica),cit mai ales lipsa unui PROIECT national „articulat/alaturat/adiacent” planului Bugetar 2014, care sa asigure prin tehnici si instrumente economice pro-active(concrete si functionale), o crestere economica ASUMATA POLITIC, de 3-4 la suta pe an,drept componenta a Politicii economice nationale reale, extrabugetare de DEZVOLTARE ECONOMICA.
In Campania Electorala, o astfel de viziune economica, care sa sustina indestularea bugetara cit si cresterea economica a „sclipit” in 2012, dar a fost repede intunecata de lipsa de viziune si proiect a punerii sale in practica economica nationala.Constatatind lipsa unui „proiect de reconstructie economica si industriala” fundamentat pe alte baze („pro-active”) decit inertul model bugetar de dezvoltare, cit si imposibilitatea reconstructiei industriale pe fundamentele modelului bugetar de crestere economica, Guvernul Ponta nu putea decit sa scoata din Programul de Guvernare, aceasta imensa promisiune electorala”:cresterea economica de 3-4 la suta pe an, asumata politic!
5.Concluzia este, ca Bugetul trebuie lasat in pace,fara a mai fi facut act de politica economica ci doar de politica bugetara, care sa satisfaca cerintele cele mai ardente si eficiente de alocare a resurselor domeniilor bugetare.
Totodata Guvernul trebuie sa faca, tinind cont si de resursele bugetare alocabile, un proiect de aducere a competitivitatii/functionalitatii economice la nivelul celor minimale, cerute de investitorii straini – in cadrul unui „proiect national de reconstructie economica si industriala” a Romaniei,functie de elementele de competitivitate economica si resursele (potentiale)nationale si cele ce pot fi atrase in acest proces, care sa aiba acordul si sustinerea logistica si financiara a UE.
In caz contrar, dupa fiecare constructie bugetara anuala, pe parcursul derularii sale ori a corectivelor sale periodice,vom analiza si dezbate la nesfirsit si fara solutii situatia, acuzind fara temei stiintific, Guvernele de incapacitatea de a face, ceeace de fapt, nu le permite in mod absolut sa faca,tocmai modelul actual bugetar de dezvoltare economica: respectiv crestere economica necesara iesirii din Criza…
Intr-adevar,Guvernul trebuie sa elaboreze un proiect national de reconstructie economica in care reindustrializarea tarii sa detina un loc important. Acest proiect trebuie sa se bazeze avantajul comparativ pe care Romania il are in domeniul unor resurse naturale, a unei parti din forta de munca, care sa asigure si o structura competitiva a economiei si care ,,sa aiba acordul si sustinerea logistica si financiara a UE”. Totodata ar trebui sa asigure conditii de atragere a IS in acele domenii in care este favorizata realizarea planului propus. Guvernantii, oamenii politici trebuie sa inteleaga ca o tara care nu are industrie-nu are viitor.Repet, ma refer la acele ramuri, domenii de activitate pentru care Romania are un avantaj comparativ.