26 august, 2019

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că urmează restructurări în companiile din domeniu ale statului.

Anunțul apare la doar o zi după ce întreg sistemul bugetar a fost aplaudat la propriu, la inițiativa lui Eugen Orlando Teodorovici, în cadrul Congresului PSD

300 de oameni vor pleca de la TAROM

Pentru început, a anunțat ministrul, vor fi restructurate 300 de posturi, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, a explicat Răzvan Cuc, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial.


„Restructurările se vor face cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. Misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are Tarom şi să nu fie implicate emoţional pentru că aşa nu va face nimic”, a afirmat ministrul, citat de Mediafax. 

De asemenea, el a anunțat înființarea unui centru separat pentru angajaţii din domeniul tehnic, care va putea lucra pentru mai multe companii, nu doar pentru Tarom.

La CNAIR, restructurările încep cu posturile de conducere

Restructurări se vor face și în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru că nu se implementează proiectele:

Aici vorbim despre posturile de conducere. Pentru că avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care se pricep teoretic la autostrăzi, dar dorinţa mea a fost să văd că şi implementează aceste proiecte.


Sunt oameni foarte buni care lucrează la companie foarte bine, dar acel balast care am constat în urma sarcinilor de serviciu care le-au fost date că nu le-au făcut în timpii care li s-au cerut.

Eu cred că trebuie la un moment dat să iei nişte decizii un pic mai radicale.

Mă interesează ca lucrările pe care ni le-am asumat să se facă în timpii pe care ni i-am asumat. Dacă s-au depăşit termenele pe care ni le-am asumat ne uităm să vedem unde e blocajul. Dacă vedem că blocajul e la achiziţii, la juridic, atunci trebuie să luăm măsuri.

În privinţa celor care îşi vor pierde locurile de muncă, Răzvan Cuc crede că dacă sunt competenţi, îşi vor găsi cu siguranţă de lucru în altă parte: „Dacă oamenii sunt competenţi, cu siguranţă nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă mai departe”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: