joi

25 aprilie, 2024

22 februarie, 2021

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat luni, după o întâlnire cu reprezentanții minerilor, că cei aproximativ 3.000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara își vor primi salariile restante în trei tranșe, prima dintre ele urmând să aibă loc pe 25 și 26 februarie.

Liderii de sindicat le-au cerut minerilor să oprescă protestul.

Raluca Turcan a precizat că o primă măsură a fost elaborarea unei Ordonanțe de Urgență, deja publicată în Monitorul Oficial, prin care din fondul de garantare al salariilor pot fi făcute plățile către Complexul Energetic Hunedoara, aflată în insolvență.


„Astăzi vom aproba o Hotărâre de guvern prin care vom elabora și prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăților, rezultată din OUG”, a completat ministrul.

„Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care intră la pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre și de la locul de muncă, precum și tichetele de masă”, a mai declarat ministrul Muncii.

Ea a adăugat că „în prima tranșă vom acorda și bani pentru plata subvenției la căldură”.

„Am agreat ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 26 minerii să poată să încaseze drepturile restante și o parte din beneficiile restante, cum sunt tichtele de masă și banii de transport, și un alt mare avantaj al acestei soluții este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung”,  a mai spus ministrul.


Turcan a adăugat că este vorba despre de 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni din activitatea de energie, și cei 70 de mineri blocați în mină: „Îmi exprim speranța ca minerii să înceteze greva să iasă la suprafață, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”.

Dimineață, premierul Florin Cîțu a declarat că nu i se pare „normal” protestul minerilor și că nu va „permite” să se întâmple o nouă mineriadă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: