vineri

19 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

10 martie, 2014

Guvernul doreşte rediscutarea proiectului pensiilor ocupaţionale, pentru a analiza posibilitatea de a majora contribuţia  maximă la 50% din venitul salarial brut, în loc de 15%, cum este în forma actuală, a declarat duminică ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Actualul proiect prevede o contribuţie totală maximă de 15% (din partea angajatorului şi a angajatului).

„Trebuie să rediscutăm şi să vedem şi cu organismele internaţionale, dar în special, din punctul meu de vedere, cu tot ce înseamnă parteneri sociali, pentru că discutăm aici de sector, de ramură, de unitate, în aşa fel încât să vedem dacă nu putem să mergem la un plafon maximal chiar până la 50 la sută din venitul sau salariul pe care îl obţine cetăţeanul”, a spus noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, într-un interviu acordat Romania Tv.


Pensia ocupaţională este o pensie suplimentară, facultativă, la nivel de categorie profesională, pe care o poate obţine orice persoană “aflată într-o relaţie contractuală de muncă cu un angajator care poate fi persoană fizică sau persoană juridică”.

Proiectul legii privind pensiile ocupaţionale a fost lansat în dezbatere publică în anul 2011.

Modificarea Legii salarizării unitare

Rovana Plumb a mai declarat la Romania Tv că se intenţionează modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sistemul public, pentru a se corecta anomaliile apărute

„Cadrele medicale cu postliceal au salarizarea mai mare decat cadrele medicale cu studii universitare, ceea ce răstoarnă sistemul de valori”, a fost unul dintre exemplele oferite de ministrul Muncii, Rovana Rlumb.

Premii de excelenţă pentru funcţionari


De asemenea, a mai anunţat ministurl Muncii, se lucrează la un sistem de motivare a angajaţilor din sistemul bugetar, pentru a creşte calitatea serviciilor publice.

“Se lucrează la acest lucru, de exemplu s-a propus să se dea două salarii brute pe timpul unui an ca un premiu de excelenţă, tocmai pentru a cointeresa salariaţii”, a spus Rovana Plumb, la Romania TV.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Scumpirea energiei electrice a fost amplificată de mecanismul formării prețurilor adoptat în UE („pay as clear”), care promovează alinierea prețurilor angro la cel mai mare cerut pe piață.

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: