luni

22 aprilie, 2024

17 august, 2016

mihnea-motoc-465x390Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat miercuri că propunerea unui program de pregătire militară voluntară pentru tineri este o idee bună și ar putea fi o soluție pentru crearea rezervei voluntare a Armatei.

Programul scurt de pregătire militară pentru tineri – liceeni și studenți – este un proiect propus de Divizia 4 Infanterie Gemina din Cluj.

Acesta ar putea dura două – trei săptămâni, și va fi accesibil atât băieților cât și fetelor. Tinerii vor fi pregătiți într-o unitate militară, de la ora 05.30 până la 22.00, conform propunerii Gemina.


Tinerii şi-ar începe ziua cu o serie de exerciţii de înviorare, urmate de activităţi organizatorice, cum ar fi curăţenia în dormitoare sau a a sălii de mese, urmate de programul de pregătire militară.

Este o idee foarte bună, a spus miercuri ministrul Apărării, Mihnea Motoc, referindu-se la proiectul clujenilor, adăugând:

„Este o formulă de antrenare cu titlu voluntar a celor interesați de o perioadă concentrată de pregătire, instruire militară.

Este un element de bun augur pentru constituirea rezervei voluntare de care avem nevoie și este un element de interfațare cu societatea în ansamblul ei, care este binevenit pentru armată.


Ce am dori noi, însă, este să facem acest lucru cu o privire asupra întregii țări, asupra întregului sistem, să vedem cum putem avea asemenea inițiative peste tot unde ele sunt cerute și dorite.

Este vorba și de o anumită planificare a resurselor și de o anumită estimare integrată a necesarului armatei”, a declarat ministrul Motoc, care a participat miercuri la sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Diviziei 4 Infanterie Gemina.

Cine va putea fi rezervist voluntar, de la 1 ianuarie 2017

Potrivit legii, poate deveni rezervist voluntar orice cetățean român, bărbat sau femeie, cu vârsta între 18 și 55 de ani, care are domiciliul în România, care închei e un contract cu MApN și îndeplinește câteva condiții:

  • să îndeplinească criteriile generale și specifice de recrutare și selecție a rezerviștilor voluntari, potrivit baremelor corespunzătoare categoriei de personal din care fac parte (stabilite prin ordin al ministrului Apărării);
  • să nu fi fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă, cu excepția situației în care cei condamnați au fost reabilitați sau amnistiați;
  • să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membri ai unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
  • să nu aparțină unor culte, asociații religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și celor care încalcă bunele moravuri sau afectează desfășurarea profesiei militare;
  • să cunoască limba română, scris și vorbit;

Reamintim că România a eliminat în urmă cu opt ani serviciul militar obligatoriu, iar mai mulți șefi de armată au declarat în ultimul timp că ar trebui revenit la acesta.

Polonia a anunțat vara aceasta că în septembrie va demara recrutarea unui număr de 35.000 de membri ai forţelor paramilitare pentru a-şi suplimenta efectivele de apărare, pe fondul tensiunilor cu Rusia.

De anul trecut, când armata poloneză a început să le ofere tinerilor civili pregătire militară, prin centrele de recrutare, au fost înființate mai multe organizații paramilitare cu un număr total de peste 100.000 de membri.

Activitatea acestora este coordonată de autorități.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: