cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ministrul Finanțelor: Recesiunea tehnică nu e „un element apocaliptic”, taxele nu vor crește până după alegeri

16 octombrie, 2022

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor promite că taxele nu vor crește nici în 2023 și nici în 2024, până după alegeri. Îndeamnă, de asemeni, „să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic” (sic!).

„Nu pentru 2023 şi 2024. (…) Nu vor fi creşteri de taxe…nici nu au fost creşteri, au fost eliminarea unor excepţii, dacă vrem să fim sinceri până la capăt”, a declarat Adrian Câciu (foto), într-o intervenție la Antena 3 citată de Digi24.

Ministrul Finanţelor susţine că România va ieşi pe creştere economică şi în 2023, chiar dacă pe parcursul anului s-ar înregistra recesiune tehnică (scăderea PIB două trimestre consucutiv).


„Trebuie să ne pregătim să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic. Vom ieşi pe creştere economică şi în 2023. Trebuie să ai doar dozajul necesar astfel încât să compensezi efectele acestor presiuni recesioniste care îţi vin din spate”, a spus Adrian Câciu.

Cum vede ministrul Finanțelor compensarea „presiunilor recesioniste”

„Compensarea se face prin elemente de compensare a erodării puterii de cumpărare la cetăţeni, la companii prin tot felul de instrumente de politică fiscal-bugetară, sprijinul companiilor foarte bine ţintit, pe de o parte pe costurile de energie, iar pe de altă parte pe costurile pe care le implică investiţiile în economie”, a explicat ministrul Finanțelor.

Adrian Câciu a mai invocat „elemente de prudenţă bugetară pe care trebuie să le ai în vedere”. Și a atras atenția la felul în care este analizată inflația:

„Noi ne comparăm inflaţia de acum cu cea de acum 19 ani când eram undeva la acelaşi nivel. Acum 19 ani inflaţia era în scădere de vreo patru ani. În mod corect ar trebui să ne comparăm cu 1996 când a început creşterea de inflaţie. Suntem în politica pe care trebuie să o facem în moment expansionist al inflaţiei, nu în moment în care inflaţia oricum scade şi atunci ai un spaţiu fiscal mai mare”, a mai spus Adrian Câciu.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: