Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a participat la „IMF/WB Constituency Meeting 2024”, organizată de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional la care au participat miniştri de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din constituenta Olandeză şi Belgiană.
„În contextul vizitei de lucru la Washington, am avut discuţii foarte constructive cu agenţiile de rating S&P şi Moody’s, despre particularităţile economice ale României şi despre strategiile pe care le vom aborda pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice.
În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere.
De ce este foarte important ce rating primeşte România? Un rating ridicat facilitează accesul la finanţare pe pieţele internaţionale de capital la costuri mai reduse. Investitorii străini au tendinţa de a se orienta către ţările cu ratinguri ridicate, deoarece acestea sunt considerate mai stabile. În esenţă, o ţară cu un rating înalt este adesea văzută ca fiind un partener mai fiabil şi mai stabil în afaceri.
În ceea ce ne priveşte, este evident că economia noastră are un potenţial considerabil, dar este, de asemenea, important să recunoaştem provocările cu care ne confruntăm. În acest context, am subliniat angajamentul nostru ferm faţă de reformele structurale şi de politicile fiscale responsabile.
Planurile noastre vizează consolidarea fiscală, creşterea investiţiilor în infrastructură şi educaţie, stimularea investiţiilor private, precum şi promovarea unei guvernanţe economice eficiente şi transparente. Aceste iniţiative vor contribui la creşterea competitivităţii economice şi la crearea unui mediu propice pentru investiţii durabile.”, a scris ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a mai spus că pentru creşterea competitivităţii economice şi crearea unui mediu propice pentru investiţii durabile se au în vedere măsuri precum:consolidarea fiscală, creşterea investiţiilor în infrastructură şi educaţie, stimularea investiţiilor private şi promovarea unei guvernanţe economice eficiente şi transparente.
***