România va folosi electrocentralele pe cărbune la capacitate maximă, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu (foto), pentru a răspunde acuzațiilor care susțin contrariul, după ce Guvernul ordonanța privind decarbonizarea sistemului energetic, care prevede închiderea capacităților, până la 31 decembrie 2032. Ordonanța era o obligație asumată prin PNRR, dar prevederile ei se pot amâna la nevoie.
„Ca să fie foarte clar: în următorii ani, România va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă, pentru a trece peste această criză. Nu se închide nimic din ceea ce funcționează. Dar nu vom înlocui importul de gaze ruseşti cu importul de cărbune rusesc!”, a declarat ministrul Energiei, citat de Agerpres.
Virgil Popescu a mai spus că gazul din Marea Neagră este suficient pentru ca România să devină independentă energetic și că „indiferent cât de tare vor falsa trompetele rusești, țara noastră va avea independență și securitate energetică”.
Replica este străveziu adresată liderului AUR, George Simion, care l-ar fi acostat pe ministrul pe aeroportul din Viena, potrivit Adevărul. Virgil Popescu spune că „trompetele rusești sunt deranjate că am început să scoatem gazele din Marea Neagră” și că „indiferent de zgomotul pe care îl fac, nu ne pot pune piedici”.
„Sunt oare disperate trompetele ruseşti că România construiește cu partenerii strategici americani, canadieni şi francezi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi cu americanii SMR-uri”, mai spune Virgil Popescu, citat de Agerpres.
NuScale Power și Nuclearelectrica vor instala o centrală cu mini-reactoare modulare (SMR) la Doicești (Dâmbovița) pe amplasamentul fostei electrocentrale pe cărbune.
Și Polonia va instala șase reactoare nucleare modulare mici ale NuScale Power.
***