vineri

3 mai, 2024

11 aprilie, 2022

Sorin Cîmpeanu (foto) propune instituirea funcţiei de director administrativ în şcoli, care să fie o punte de legătură cu autoritatea locală, scrie Agerpres.

„Directorul şcolii este cel care trebuie să fie motorul dezvoltării acelei şcoli, dar nu întotdeauna cei care sunt cei mai buni profesori au şi abilităţi manageriale. De aceea şi în urma unor întâlniri – am avut şi astăzi una cu primarii municipiilor din România, am fost de acord şi vom propune, la nivelul proiectului unei noi legi a educaţiei, a învăţământului preuniversitar, instituirea funcţiei de director administrativ – care să fie o veritabilă punte de legătură între şcoală şi autoritatea locală.

Director administrativ care va trebui să aibă competenţe în ştiinţe economice, în ştiinţele administraţiei publice”, a spus ministrul Cîmpeanu la dezbaterea online „Directori de mâine”.

Ministrul educației a precizat că leader-ul trebuie să rămână directorul de şcoală, iar rolurile să fie clar definite, în sensul că directorul administrativ va trebui să adere la programul managerial cu care acel director de şcoală a câştigat concursul.

„Directorul administrativ va trebui să se ocupe strict de probleme administrative, de consolidare a legăturii cu primăria, cu autoritatea locală şi să sprijine bunul mers al personalului nedidactic şi didactic auxiliar din şcoală, precum şi legătura cu comunitatea locală.


Partea administrativă e bine s-o lăsăm celor care au într-adevăr înclinare şi competenţă către management de acest tip. În şcoli, procesul educaţional este primordial, partea administrativă trebuie să susţină acest obiectiv principal, de aceea, repet, directorul administrativ va fi atâta vreme cât respectă planul managerial al directorului şcolii”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

În cadrul dezbaterii s-a vorbit despre începutul de mandat pentru cei aproape 7.000 de directori de şcoli care au preluat posturile din 17 ianuarie 2022 în urma concursului organizat de Ministerul Educaţiei.

„Au fost scoase la concurs 8.692 posturi de director şi director-adjunct. Au fost declaraţi câştigători 6.969. Mai mult decât au estimat cei implicaţi şi interesaţi în sistemul de educaţie. Avem peste 80% din posturi ocupate – vom avea şi o altă etapă”, a precizat ministrul educaţiei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: