Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai industriei de apărare din Europa şi Statele Unite ale Americii, printre care și cei ai Airbus şi Lockheed Martin, precizează MApN.
La Conferința de Securitate de la Munchen participă și companiile reprezentative din domeniul militar dezvoltat în Europa și SUA.
„Am discutat cu reprezentanţii a două companii reprezentative din industria de apărare din America şi Europa despre importanţa acordată de România dezvoltării unor capabilităţi militare credibile, industria având un rol esenţial pentru livrarea şi mentenanţa ulterioară a unor echipamente militare performante care să răspundă cerinţelor programelor de înzestrare ale Armatei”, a declarat ministrul Tîlvăr în cadrul acestor întâlniri, citat într-un comunicat al MApN.
(Citește și: „Round-up: Concluziile Conferinței de securitate de la München„)
Reuniunile bilaterale cu conducerile companiilor Lockheed Martin şi Airbus au permis abordarea modalităţilor în care industria poate oferi un răspuns adecvat la cerinţele crescute de capabilităţi militare ale statelor aliate, inclusiv România, în contextul de securitate actual.
Mai exact, este vorba despre „identificarea soluţiilor concrete prin care aceste companii pot coopera cu industria de profil din ţara noastră”, precizează ministerul.
***