marți

23 aprilie, 2024

6 martie, 2022

Vizită a ministrului francez al Apărării, Florence Parly (foto), la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, duminică, la concentrarea trupelor franceze în România.

Președintele rus Vladimir Putin a mințit întreaga lume, a simulat diplomaţia, dar a ales războiul, a declarat ministrul francez al Apărării.

Florence Parly a fost la Baza 57, unde sunt concentrate forțele aliate, inclusiv cei 235 de militari francezi din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, care s-au alăturat pe 1 martie celorlalți 40 de militari deja ajunşi în România.


„Din 24 februarie o frază este pe buzele tuturor: războiul s-a întors în Europa. În urmă cu câteva săptămâni, era inimaginabil pentru mulţi dintre noi. Acum, este o realitate în Ucraina, la porţile României, la porţile Europei, la porţile Europei noastre. În acest război nu e decât un singur responsabil: Vladimir Putin”, a declarat Florence Parly,a Baza 57.

„După ce a minţit întreaga lume, simulând calea diplomaţiei, a negat toate angajamentele internaţionale ale Rusiei şi a ales războiul, a ales violenţa şi forţa, pentru a constrânge un popor suveran, poporul ucrainean, poporul ucrainean care nu aspiră la nimic altceva decât la pace în Europa”, a mai spus Florence Parly.

Oficialul francez a salutat curajul şi rezistenţa armatei şi a civililor ucrainieni, dar şi a preşedintelui Ucrainei, spunând că europenii se simt obligaţi de curajul acestora.

Oficialul francez a subliniat ospitalitatea românilor faţă de refugiaţii ucraineni.


„Pentru toţi cei pe care îi primiţi, dvs. sunteţi chipul Europei”, a transmis Florence Parly românilor, potrivit News.ro.

Florence Parly s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, prezenți la Baza 57.

Klaus Iohannis: Agresiunea rusă a afectat securitatea globală

„Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, cea transatlantică şi cea globală”, a declarat Klaus Iohannis, cu ocazia ministrului francez al Apărării, Florence Parly, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Președintele României a amintit intenţia României de a creşte cu 0,5% din PIB alocarea pentru domeniul militar, pentru a-şi consolida capacitatea de apărare.

Șeful statului a mai spus:

  • Comunitatea internaţională a răspuns unitar şi rapid. Au fost luate măsuri substanţiale pe de o parte pentru ajutorarea Ucrainei.
  • Pe de altă parte, au fost o serie de pachete de sancţiuni foarte dure şi extinse la adresa Rusiei şi a Belarusului.
  • Pe de altă parte, au fost implementate o serie de pachete de sancţiuni foarte dure şi extinse la adresa Rusiei şi a Belarusului.
  • „La nivelul NATO s-au accelerat măsurile de pregătire a forţelor aliate şi se lucrează pentru consolidarea pe termen lung a posturii NATO pe flancul estiv. Ţara noastră va continua demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, n special la Marea Negară.
  • „Dragi soldaţi aliaţi, prezenţa dvs. pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii şi unităţii aliate în efortul nostru colectiv de a asigura o prezenţă înaintată robustă în cadrul posturii de apărare şi descurajare a NATO pe flancul estic.
  • „Faptul că dvs. sunteţi aici le va da românilor şi mai mult încredere că, indiferent de evoluţiile din perioada următoare, România beneficiază de garanţii de securitate şi de protecţie ca niciodată în istoria sa.
  • Alături de colegii voştri, militarii români, sunteţi scutul de apărare a valorilor euro-atlantice care ne unesc şi ne inspiră: democraţia, respectarea drepturilor omului şi statul de drept. Împreună, uniţi, vom apăra aceste principii şi valori”, a mai spus  Klaus Iohannis.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: