Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) vor ajunge joi la un acord privind retragerea subvenţiilor la energie şi folosirea economiilor rezultate pentru reducerea deficitelor bugetare şi pentru a ajuta Banca Centrală Europeană să reducă inflaţia, se arată într-un document al Eurogrup citat de Reuters.
De asemenea, miniştrii vor informa că o consolidare fiscală graduală, determinată şi realistă fiscal este necesară pentru reconstruirea rezervelor fiscale după cheltuielile publice ridicate din timpul pandemiei şi a crizei provocate de preţurile la energie. De asemenea, sunt necesare reforme structurale.
„În absenţa reapariţiei şocurilor provocate de preţurile la energie, vom accelera în zona euro retragerea măsurilor de sprijin din domeniul energiei, folosind economiile realizate pentru a reduce deficitele bugetare, cât mai curând posibil în 2023 şi 2024. Vom realiza anul viitor politica fiscală restrictivă în zona euro prin implementarea recomandărilor fiscale de către toate statele membre ale zonei euro”, arată documentul.
Acesta este în linie cu recomandările Consiliului Bugetar European (EFB), un organism consultativ independent înfiinţat pentru a evalua politica fiscală în cele 20 de ţări care au trecut la moneda euro şi a consilia Comisia Europeană. Acesta a apreciat că Guvernele din zona euro ar trebui să înăsprească politica fiscală anul viitor într-o măsură mai mare decât se preconizează în prezent, pentru a ajuta Banca Centrală Europeană în lupta sa cu inflaţia ridicată şi a evita o situaţie în care dobânzile sunt ridicate mult prea.
Executivul comunitar se aşteaptă ca, în 2024, guvernele din zona euro să reducă sprijinul fiscal oferit economiei cu 0,8% din PIB, însă Consiliul Bugetar European este de părere că poziţia fiscală generală a zonei euro va rămâne una susţinătoare chiar şi după această înăsprire.
În condiţiile în care deja a început consolidarea, efectul inflaţiei ridicate şi costurile de împrumut mai ridicate trebuie soluţionate pentru ca în timp să fie reduse deficitele bugetare şi nivelul ridicat al datoriilor, consideră miniştrii de Finanţe din zona euro. ”În acelaşi timp, implementarea reformelor structurale rămâne un obiectiv esenţial”, se spune în document.
***