miercuri

24 aprilie, 2024

14 iunie, 2012

Peste 2.000 de posturi din învăţământul superior de stat au fost deblocate, urmând a se organiza concursuri pentru ocuparea acestora, potrivit unei hotărâri aprobate de guvern în şedinţă citate de Agerpres.

MECTS precizează într-un comunicat remis joi că universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.

Pot fi ocupate posturile vacante de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradul III, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I.


„Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012”, a declarat prin intermediul comunicatului de presă ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop.

În anul universitar 2011-2012, în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt normate un număr de 42.498 de posturi didactice, dintre care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) şi 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: