vineri

29 martie, 2024

25 iulie, 2019

Ministerul Economiei propune Guvernului să renunțe la anumite creanțe fiscale pentru  evitarea falimentului unor companii din industria din apărare.

Sunt prevăzute anularea de arierate bugetare de 59 milioane de lei și conversia în acțiuni a altor obligații fiscale de 102 milioane de lei de milioane de lei, potrivit a două proiecte de ordonanţă lansate de minister în dezbatere publică.

Anularea  arieratelor bugetare este solicitată „pentru a nu se ajunge în situația în care acești operatori economici să intre în stare de faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităților necesare protejării, în timp real, a intereselor esențiale ale securității naționale”, spune o notă de fundamentare a unuia dintre proiectele de OG.


De asemenea, proiectul invocă „art. 346 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, conform căruia orice stat membru poate lua măsurile pe care la consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război sub condiţia ca aceste măsuri să nu modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ceea ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare”.

Arierate bugetare anulate

Sunt vizate companii cu capital integral de stat din industria de apărare cu pondere semnificativă în producţia de armament muniţie, blindate, furnizori de bază pentru Forţele Sistemului Naţionale de Apărare (FSNA): Uzina Mecanică Bucureşti SA, Uzina Mecanica Plopeni, Uzina Automecanica Moreni, Tohan, Metrom, Fabrica de Pulberi Făgăraş, Pirochim Victoria şi Uzina Mecanică Sadu.

„Criteriile după care au fost determinați operatorii din anexă au fost cele strict financiare, numai aceștia având obligații fiscale la ANAF, obiectivul acestui proiect de act normativ fiind acela de a se lua măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale operatorilor care înregistrează datorii la ANAF”, spunennota de fundamentare a proiectului de OG respectiv.

Documentul menționează că „se realizează prin stingerea acestora prin anulare doar a arieratelor care sunt administrate de ANAF”.

Capital social din obligații fiscale


Un alt proiectul de ordonanță prevede diminuarea arieratelor bugetare prevede conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale, prin majorarea capitalului social pentru acţiunile emise în favoarea statului de operatorii economici menţionaţi şi înregistrarea operaţiunii de majorare a capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului.

„Datoriile pe care aceştia le înregistrează la bugetul de stat sunt generate de cheltuielile pentru menţinerea şi conservarea capacităţilor de producţie pentru apărare în conformitate cu dispoziţiile tuturor actelor normative incidente”, spune nota de fundamentare aferentă.

Documentul citează datele prezentate „de unii dintre operatorii economici din industria naţională de apărare se constată că aceştia au înregistrat obligaţii fiscale în cuantum de 102,02 milioane lei,  pe care nu le pot achita şi care conduc la creşterea plăţilor restante, creează instabilitate, agravează situaţia economico-financiară, existând astfel riscul ca aceşti operatori economici să nu poată realiza produse şi servicii prevăzute prin Planul de mobilizare la nivelul cerinţelor FSNA afectează interesele esenţiale de securitate ale statului român”.

Acesta menţionează că stingerea prin conversie în acţiuni a obligaţiilor fiscale creează premise pentru redresarea şi refacerea capacităţii financiare a acestor operatori economici şi menţinerea capacităţilor de producţie pentru apărare.

”Situaţia economică şi financiară critică pe care o înregistrează în prezent o serie de operatori economic din industria naţională de apărare se datorează lipsei de comenzi şi contracte din partea instituţiilor FSNA, precum şi nealocării de fonduri suficiente pentru retehnologizarea şi modernizarea fluxurilor de producţie la standarde compatibile cu cele ale NATO şi ale UE”, mai arată documentul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: