În Campania, regiunea Napoli, printre cele mai sărace din Europa, mii de copii cu vârste fragede, chiar de zece ani, părăsesc şcoala pentru a-şi ajuta părinţii să o scoată la capăt şi sunt obligaţi să muncească la negru sau sunt recrutaţi de mafie pentru comisioanele sale. 54.000 de copii din regiunea Napoli au părăsit sistemul şcolar între 2005 şi 2009, iar 38% dintre ei au mai puţin de 13 de ani, după cum arată un raport de anul trecut, scrie PressEurop.
La vârsta lor, ei sunt băieţi de prăvălie, chelneri, ucenici coafori, mici mâini în pielăriile de la ţară şi marochineriile de marcă, artizani ambulanţi în pieţe. „Desigur, am fost întotdeauna cea mai săracă regiune din Italia. Dar asta este ceva de nemaivăzut de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial”, spune Sergio D’Angelo, primar adjunct la primăria din Napoli. „La 10, aceşti copii muncesc deja douăsprezece ore pe zi, o adevărată negare a dreptului lor de a creşte”, adaugă el.
Criza italiană a lăsat urme, iar din 2008, reformele fiscale succesive au impus reduceri bugetare drastice. Campania a desfiinţat, în iunie 2010, venitul minim garantat şi a aruncat peste 130.000 de familii care beneficiau de el în mizerie.
În Napoli, copiii din familii sărace nu mai au de ales decât să se agaţe de şcoală sau să lucreze la negru. A treia opţiune este să se înroleze în Camorra, mafia napolitană. Împotriva acestei alegeri brutale se luptă Giovanni Savino, 33 de ani, educator specializat. Domeniul lui este unul dintre cele mai proaste cartiere din Napoli: Barra, adevărat supermarket al drogurilor, o zonă tulbure, împănată cu blocuri înalte, dărăpănate sub influenţa clanurilor Camorra.
În fiecare săptămână, Giovanni Savino merge la şcoala elementară din cartier, Rodino, în inima locuinţelor sociale. Aici traficul este în toi şi un copil din doi are peste o sută de zile de absenţe pe an.
Potrivit legii, după şaizeci de zile de absenţe, copiii ar trebui să fie deja expulzaţi. Directoarea şcolii, Annunziata Martire, dar şi educatorul, luptă împotriva timpului: o dată pe săptămână, ea îi dă o listă de absenteişti. Giovanni Savino are zece zile pentru a găsi o soluţie înainte de intervenţia serviciilor sociale. Cel mai adesea, el este cel care se ocupă ca aceştia să treacă brevetul, adică examenul de sfârşit de şcoală elementară, în calitate de candidat liber, pentru a evita ca aceştia să fie smulşi de lângă rudele lor şi plasaţi în familii gazde. Funcţionarii primăriei nu mai îndrăznesc să se apropie de turnurile sociale şi puţini educatori sunt capabili, precum Giovanni Savino, să pătrundă în Barra.
Giovanni Savino este un om furios, împotriva mafiei, faţă de o educaţie deficientă, şi împotriva statului, „care abandonează aceşti copii”. În Italia nu există nici un oficiu de stat de ajutor social. Ajutoarele pentru tineri şi familii depinde de energia depusă de 150 de asociaţii care se bazează exclusiv pe subvenţii de la primărie. De la criză, fondul ajutoarelor sociale a fost redus cu 87%. De doi ani, cei douăzeci de mii de educatori ai Campaniei nu mai primesc salarii şi trebuie să se îndatoreze pentru a lucra.
Giovanni Savino a smuls deja zeci de copii din ghearele lăcomiei unor angajatori lipsiţi de scrupule sau ale clanurilor mafiote care vin aici să-şi recruteze viitorii soldaţi.
Carlo este unul dintre primii scăpaţi. La 13 ani, copilul-criminal deja tatuat, fura şi înjunghia la cererea clanului Aprea. Patru ani mai târziu, Carlo a devenit mâna dreaptă a lui Giovanni Savino,