joi

18 aprilie, 2024

22 iulie, 2014

Aro Palace intenţionează să vândă cu 3,5-4 milioane de euro Cetatea Braşovului şi negociază cu Primăria.

În cazul în care nu se va ajunge la un acord, monumentul va fi scos la licitaţie, „în toamnă”, a declarat marţi Mihai Fercală (foto), directorul general al SIF Transilvania, care deţine Aro.

Justificările lui Mihai Fercală

„Cetatea Braşovului este un monument istoric şi starea ei tehnică este precară. Aro Palace ar trebui să investească foarte mulţi bani în reabilitarea zidurilor, aproximativ 2,5-3 milioane de euro, din calculele noastre. Activitatea restaurantului care funcţionează în cetate nu va aduce niciodată atâţia bani încât investiţia să poată fi recuperată”, a justificat măsura Mihai Fercală, potrivit Mediafax.


Directorul general SIF Transilvania a spus că obiectul de activitate al Aro Palace nu permite încasări din activitatea de muzeu, iar singura sursă de venit este restaurantul. Acesta, spune directorul SIF Transilvania, a fost rentabil doar înainte de 1989 şi 1-2 ani după.

“Pentru Aro Palace, această cetate aduce doar pierderi, gaze, electricitate, salarii. Circulaţia turistică a scăzut drastic în ultimii ani şi nu ne putem acoperi costurile”, afirmă Mihai Fercală.

Aro Palace a trebuit, potrivit legislaţiei în vigoare, să se adreseze mai întâi Ministerului Culturii şi apoi Consiliului Judeţean Braşov, care nu s-au arătat interesate de preluarea monumentului, după care a urmat Primăria, care şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra cetatea.

“Aro a cerut un preţ, iar Consiliul Local a rămas să facă propriile evaluări. Acesta va trebui să acceseze fonduri europene ca să o poată renova, pentru că nu are bani. Din acest motiv, noi vrem să facem un schimb cu Consiliul Local şi să ne de parţial bani şi parţial active, parcări, terenuri… până ajungem la valoarea de evaluare”, a afirmat directorul SIF Transilvania.


În cazul în care municipalitatea nu va cumpăra cetatea până la finalul lunii august, Aro Palace o va scoate la licitaţie la toamnă.

Cetatea Braşovului a ajuns gratuit în proprietatea Aro Palace

Cetatea Braşovului, construită între secolele XVI şi XVIII, include un turn, o fortificaţie patrulateră cu bastioane în colţuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare.

În trecutul medieval a fost unul dintre punctele strategice de apărare ale aşezării de la poalele Tâmpei.

Cetatea a intrat în circuitul turistic în 1982 fiind administrată la acea dată de Oficiul Naţional de Turism (ONT).

ONT s-a privatizat după 1990 şi s-a divizat în Postăvarul SA şi Poiana SA. Postăvarul SA, care a preluat o parte a unităţilor turistice, de cazare şi imobile de patrimoniu din Braşov, printre care şi Cetatea Braşovului, şi-a schimbat denumirea în Aro Palace SA în anul 2000.

Transferul Cetăţii Braşovului de la un administrator la altul s-a făcut gratuit.

Evoluţia preţului cerut pentru Cetate

Acţionariatul societăţii evaluase iniţial cetatea la 5,2 milioane de euro, însă, preţul propus în luna iulie 2013 a fost considerat exagerat de către municipalitate.

În oferta transmisă Consiliului Local preţul a mai fost ajustat, respectiv a ajuns la 3,8 milioane de euro (16,92 milioane de lei) pentru construcţie şi pentru terenul de 5.052 mp.

Cu ani în urmă, a fost făcută şi o evaluare pentru reabilitarea cetăţii, suma estimată în acest sens fiind de 3,5 milioane de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: