12 ianuarie, 2022

Unul dintre factorii care au dus anul trecut la creșterea numărului de migranți ilegali din UE a fost operațiunea organizată de Belarus la granița cu Polonia și statele baltice.

Aproximativ 200.000 de sosiri ilegale de migranți au fost înregistrate în UE anul trecut, cel mai mare număr din 2017 încoace, anunță agenția europeană Frontex. Pe de altă parte, Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) a anunțat că Germania a înregistrat anul trecut 190.800 de cereri de azil, tot cel mai mare după 2017.

Numărul sosirilor ilegale în UE a fost cu 57% mai mare decât în 2020, an în care restricțiile impuse de pandemie au redus drastic fluxurile de migranți. Intrările din 2021 au crescut atât de mult încât au depășit, cu 36%, intrările înregistrate în 2019, anul anterior pandemiei, atingând nivelul anului 2017.

„Numărul de intrări ilegale în Uniunea Europeană în 2021 a fost ușor sub 200.000 și deja este mai mare decât nivelurile de dinaintea pandemiei”, se arată într-un comunicat emis marți de Frontex.


„Acest lucru arată că alți factori în afară de ridicarea restricțiilor de călătorie la nivel global sunt responsabili pentru creșterea presiunii migratorii”, se precizează în comunicat.

Unul dintre factorii suplimentari amintiți de Frontex este valul din Orientul Mijlociu organizat pe ruta Belarus, acre a pus presiunea pe frontierele statelor baltice și Poloniei. A fost o operațiune orchestrată de regimul de la Minsk, conform UE.

Principalele aspecte legate de migrația ilegală din 2021:

  • O creștere puternică a sosirilor prin zona centrală a Mării Mediterane, prin Balcanii de Vest și prin Cipru.
  • Sirienii au reprezentat grupul cel mai numeros, urmați de tunisieni, marocani, algerieni și afgani.
  • Principala rută urmată a fost zona centrală a Mării Mediterane, prin care au trecut 65.362 de migranți, adică aproape o treime din totalul sosirilor. De la un an la altul, creșterea a fost de 83% pe această rută.
  • Balcanii de Vest au cunoscut o creștere cu 124% față de 2020, înregistrând 60.540 de migranți.
  • În Cipru au fost înregistrate 10.400 de sosiri, o creștere cu 123% față de anul trecut.

Germania a înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil anul trecut după 2017, potrivit noilor cifre ale Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF), citate miercuri de DPA.

Aproape 200.000 de cereri de azil depuse în Germania


Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) a anunțat că Germania a înregistrat anul trecut 190.800 de cereri de azil, tot cel mai mare după 2017, scrie DPA, preluată de Agerpres.

În 2017, peste 222.600 de persoane au cerut azil.

Datele pentru 2021:

  • Aproximativ 148.000 dintre solicitanţi erau străini care cereau azil în Germania pentru prima dată – cel mai mare număr începând din 2018.
  • În jur 17,5% din aceste cereri depuse pentru prima dată au fost pentru copii sub un an care s-au născut în Germania.
  • Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, cel mai mare grup de persoane solicitând azil în Germania – peste 70.000 – provenea din Siria. Acesta a fost cazul de mai mulţi ani în timp ce războiul civil continuă în Siria.
  • Numărul persoanelor din Afganistan care au solicitat azil a crescut după ce talibanii au pus mâna din nou pe putere în ţară în august anul trecut. Peste 31.000 de afgani au solicitat azil în Germania în 2021.

În 2020, aproximativ 122.000 de cereri de azil au fost depuse în Germania, dar Ministerul de Interne a subliniat că o comparaţie cu cifrele privind azilul pentru 2020 nu este foarte semnificativă din cauza impactului restricţiilor de călătorie impuse în întreaga lume pentru a limita pandemia de coronavirus.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: