sâmbătă

20 aprilie, 2024

3 ianuarie, 2022

Organizația Caminando Fronteras anunță că 4.404 migranţi au murit sau sunt daţi dispăruţi anul trecut în timp ce încercau să ajungă în Spania la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, scrie AFP citată de Agerpres.

Bilanțul funebru înseamnă o medie zilnică de 12 decedați în 2021, cele mai multe decese din 2015, când Caminando Fronteras a început să efectueze astfel de numărători. În 2020, Caminando Fronteras a recenzat 2.170 de morţi sau daţi dispăruţi.

Bilanţul acesteia pentru 2021 este mult superior celui al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), care a numărat cel puţin 955 de morţi sau daţi dispăruţi în timpul traversării mării spre arhipelagul Canare şi 324 în drum spre Spania continentală şi arhipelagul Baleare din Maroc şi Algeria.

OIM apreciază de asemenea că 2021 a fost un an extrem de nefast, cel mai funest după 1997, conform datelor sale şi informaţiilor organizaţiei neguvernamentale spaniole APDHA.


Coordonatoarea Caminando Fronteras, Helena Maleno, a denunţat ‘lipsa de mijloace’ pentru salvarea migranţilor şi a evidenţiat responsabilitatea ‘organizaţiilor criminale’ de traficanţi, precum şi lipsa de coordonare între Spania şi Maroc din cauza unei crize diplomatice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: