Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit pe fostul negociator șef pentru Brexit, Michel Barnier, ca următor prim-ministru al Franței, a anunțat Palatul Elysée într-o declarație, joi, punând capăt unei căutări de aproape două luni care a paralizat guvernul.
Barnier a servit de patru ori ca ministru al cabinetului și de două ori ca comisar european înainte de a deveni șeful grupului operativ Brexit în 2016. Figură importantă în partidul Les Républicains, el este o față cunoscută la Bruxelles, dar mai puțin cunoscut acasă.
„Această numire vine după un ciclu fără precedent de consultări, iar având în vedere datoria sa constituțională, președintele s-a asigurat că prim-ministrul și guvernul său vor avea cele mai stabile condiții posibile”, a transmis Administrația Prezidențială franceză.
Barnier va începe acum munca grea de a forma un guvern care să reziste unui legislativ francez profund divizat. Alegerile anticipate din această vară au produs un parlament sîn care nu există majoritate, Noul Front Popular de stânga asigurându-și cele mai multe locuri, dar fără a ajunge la majoritatea absolută.
Macron a refuzat să o numească pe candidatul alianței la funcția de prim-ministru, Lucie Castets, argumentând că nu este în măsură să guverneze cu stabilitate.
Numele lui Barnier a apărut miercuri seara, cu doar câteva ore înainte de nominalizarea sa oficială.
Date esențiale din biografia lui Michel Barnier
- 1951 – S-a născut pe 9 ianuarie în La Tronche, o suburbie a orașului francez Grenoble.
- 1978 – Ales în parlament în vârstă de 27 de ani, reprezentând raionul gaullist, de centru-dreapta, Savoia.
- 1993-95 – Ministru al Mediului.
- 1995-97 – Ministru al Afacerilor Europene.
- 1999-2004 – Comisar UE pentru politica regională, responsabil pentru granturi și subvenții reprezentând o treime din bugetul Uniunii.
- 2010-14 – Comisar UE pentru piața internă și servicii. A negociat o nouă reglementare extinsă a piețelor financiare după prăbușirea globală, inclusiv reforme nepopulare în City of London.
- 2016 – A fost numit negociator UE pentru Brexit după referendumul din Marea Britanie privind părăsirea blocului.
- 2021 – A eșuat în încercarea de a obține nominalizarea partidului său conservator pentru alegerile prezidențiale din 2022.
***