marți

16 iulie, 2024

3 aprilie, 2023

Mesaje puternice de susținere a regimului de la Chișinău au fost lansate luni de la București de cancelarul german Olaf Scholz și de președintele Klaus Iohannis.

Reuniunea trilaterală Germania – Republica Moldova – România găzduită de președintele României a avut ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului său european.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită luni la Palatul Cotroceni, unde a participat la o trilaterală cu președintele Klaus Iohannis și cancelarul german Olaf Scholz.

Olaf Scholz anunță o vizită la Chișinău


”Mă bucur în mod deosebit că avem prilejul acestei întrevederi. În centrul discuţiilor noastre s-a aflat situaţia dificilă în care se află Republica Moldova. Moldova face parte din familia noastră europeană, în vară i-am acordat statutul de candidat şi salut reformele rapide şi indispensabile pentru UE.

Moldova nu este singură, ci beneficiază de sprijin masiv, internaţional. Am discutat şi despre asaltul Rusiei împotriva Ucraine şi consecinţele directe asupra Moldova.

Suntem de acord că Rusia trebuie să oprească acest război. Citim cu mare îngrijorare relatările despre încercările Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova. Sprijinim Moldova cu tot ce ne stă în putinţă în faţa acestor încercări de destabilizare ale Rusiei.

Stimată doamna Maia Sandu doresc să vă mulţumesc pentru modul în care se comportă Moldova cu Ucraina şi gestul umanitar de preluare a refugiaţilor. Iar ţi-e, dragă Klaus, îţi mulţumesc că România susţine Republica Moldova cu tărie. Coeziune şi solidaritate, acestea sunt la ordinea zilei, într-o vreme în care politica imperialistă ne ameninţă securitatea”, a spus Olaf Scholz în conferinţa de presă comună cu Maia Sandu şi Klaus Iohannis.


Cancelarul german a anunțat și o deplasare la Chișinău

„Moldova face parte din familia noastră europeană. Moldova nu e singură ci beneficiază de sprijin masiv internațional. Vom călători la Chișinău la 1 iulie la cel de-al doilea summit al comunității politice europene care va fi organizat de Moldova. Această întâlnire va demonstra încă o dată unitatea Europei. (…) Sprijinim Moldova cu tot ce ne stă în putință pentru a se apăra de încercările de destabilizare ale Rusiei”, a spus cancelarul Scholz.

Maia Sandu: Moldova vă este recunoscătoare

”Vă mulţumesc pentru invitaţia de a mă alătură discuţiilor în format trilateral. E foarte important pentru noi şi mă bucur că Republica Moldova e partener de dialog cu România şi Germania. Proiectele pe care le realizăm împreună aduc beneficii reale pentru cetăţeni şi ne vor ancora puternic în spaţiul european”, a spus, la rândul său, Maia Sandu.

”Sprijinul partenerilor noştri, în special al Bucureştiului şi Berlinului, este foarte apreciat. Vă mulțumim pentru susţinerea de care dați dovadă, pentru pacea, bunăstarea şi viitorul nostru european. În marea familie europeană, acolo merge Republica Moldova. Și vă suntem recunoscători pentru susţinerea acordată pentru parcursul nostru spre aderarea la UE.

Mizăm şi în continuare pe ghidarea şi sprijinul ţărilor voastre, pentru obţinerea iniţierii negocierilor de aderare la UE”, a afirmat Maia Sandu.

Ea a mai mulţumit României pentru propunerea de creare a unui regim de sancţionare împotriva celor care vor să destabilizeze Republica Moldova.

Klaus Iohannis: Prioritară este tema integrării europene a Republicii Moldova

„Avem o viziune similară cu privire la importanța unui sprijin robust politic, financiar și tehnic, pentru asigurarea stabilității și pentru consolidarea parcursului său european. Am transmis doamnei Președinte Sandu un mesaj clar: vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale.

Cu toate provocările, Președintele Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat responsabil, eficient și hotărât. Au făcut eforturi substanțiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult timp captivă”, a declarat și președintele Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că „România va fi mereu alături de Republica Moldova”.

„Am abordat în mod prioritar tema integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi. Am avut o discuție aplicată referitoare la evoluțiile din Republica Moldova și la provocările cu care se confruntă aceasta.

Autoritățile de la Chișinău trebuie să gestioneze, printre altele, consecințele războiului, creșterea prețurilor și nevoia de asigurare a resurselor energetice pentru următorul sezon. Acestea sunt teme pe care le abordăm cu prioritate și la nivelul Uniunii Europene.

Republica Moldova se află în prima linie, confruntată cu consecințele războiului de la granița sa și cu acțiuni de destabilizare extrem de virulente ale Rusiei, toate puternic resimțite de cetățeni. România va fi mereu alături de Republica Moldova și suntem uniți la nivelul Uniunii Europene în a-i acorda tot sprijinul necesar, inclusiv pentru întărirea rezilienței sale și pentru protejarea sa în fața acțiunilor destabilizatoare”, a mai declarat președintele Iohannis.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: