joi

25 aprilie, 2024

13 mai, 2020

În negocierile bilaterale pentru semnarea unui acord comercial, Administrația Statelor Unite face presiuni asupra Marii Britanii să se decidă asupra unui singur partener privilegiat.

Potrivit The Guardian, SUA încearcă să introducă în tratat o clauză care i-ar permite să se retragă din acordul cu Marea Britanie în situația în care Londra încheie un acord comercial cu un stat pe care Washingtonul nu îl aprobă.

Respectiva clauză nu nominalizează specific China, dar este percepută de diplomații britanici drept o pârghie cu ajutorul căreia SUA ar putea bloca o relație economică strânsă între Londra și Beijing, echivalentul unei presiuni publice ca Marea Britanie, de exemplu, să nu implice Huawei în planurile de dezvoltare a rețelelor 5G.


SUA își susțin poziția cu precedentul creat de tratatul SUA-Mexic-Canada, în care în Articolul 30 se stabilește că cei trei semnatari nu vor încheia acorduri cu economii care nu respectă regulile pieței libere. În principiu, negociatorii britanici nu au formulat obiecții legate de solicitările americane, dar la Londra au apărut îngrijorări din cauza suspiciunii că SUA pot folosi prevederea în războiul comercial direct pe care îl poartă cu China.

Un oficial al Ministerului de Externe a mai relevat o chestiune de principiu pe care o ridică solicitarea americană: ”Nu cred că strategia noastră a fost să ieșim din Uniunea Europeană ca să ne găsim apoi în situația în care Statele Unite să ne fixeze agenda”.

Negocierile SUA-Marea Britanie pentru acordul comercial au debutat la data de 5 mai, până acum discuțiile au vizat prețul medicamentelor, standardele alimentare și taxa digitală.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: