miercuri

24 aprilie, 2024

14 aprilie, 2021

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are o „listă neagră” cu mesajele publicitare înșelătoare care pot atrage companiilor care le promovează amenzi de până la 60.000 de lei.

Direcția generală de ajutor de stat a MFP, care are în atribuții inclusiv implementarea legislației privind  menținerea unei piețe concurențiale loiale,  a publicat o listă cu „faptele de publicitate sancționabile”,  care încalcă Legea 158/2008 „privind publicitate inșelătoare și publicitate comparativă”.


Ministerul Finanţelor este activ în acest domeniu mai ales din 2017, când a derulat o campanie de verificare privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă pe un eşantion de 447 de firme care comercializează produse alimentare, băuturi şi tutun.

(Citiți și: „Ministerul Finanțelor, verificări privind publicitatea înșelătoare sau comparativă”)

La capitolul „Publicitate înșelătoare” a site-ului MFP este accesibil și un formular de reclamare a unor mesaje publicitare incorecte.

Incriminarea superlativelor

Lista „faptelor de publicitate sancționabile”, conține peste 30 de expresii amendabile și majoritatea conțin superlative sau plasează prețul produsului lăudat „sub nivelul concurenței”. Lista nu este exhaustivă.

Cel mai recent raport al Consiliului Interinstituțional în domeniul Combaterii concurenței Neloaiale dă ca exemplu mesaje de tipul:

  • „Marca N0. 1 în Italia”, „Nr.1 în vânzări în Italia”, „Nr.1 în Deutschland”, „100% alpine milk chocolate”etc., fără a face dovada afirmațiilo rmenționate;
  • „curăță calcarul 100%, durează de 10 ori mai mult (fără a exista un reper), 3 la preț de 2, numărul 1 în România, distruge 99,9% din bacterii, virusuri și fungi;
  • oferte cu sintagme precum „preț avantajos”, „superofertă”, „profită acum”, fără a se explica însă în ce constă avantajul oferit consumatorului”.

Regulile publicității comparative


Lista cu „faptele de publicitate sancționabile” publicată de Direcția generală de ajutor de stat a MFP (care are în atribuții inclusiv implementarea legislației privind  menținerea unei piețe concurențiale loiale), incriminează mesajele care încalcă Legea 158/2008 „privind publicitate inșelătoare și publicitate comparativă”.

Publicitatea comparativă este considerată legală, doar dacă dacă satisface, cumulativ, mai multe condiții, dintre care se remarcă:

  • compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi ori sunt destinate acelorași scopuri și, „în mod obiectiv”, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include și prețul;
  • nu discreditează mărcile, denumirile comerciale, bunurile și serviciile unui concurent;
  • nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
  • nu creează confuzie între comercianți, între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care își face publicitate și cele ale unui concurent.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: