Președintele Klaus Iohannis a primit marţi, la Palatul Cotroceni, vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale (sublinierile aparţin redacţiei):
În cadrul întrevederii, reprezentanţii FMI au prezentat preşedintelui cele mai importante evoluții ale Programului de asistenţă cu caracter preventiv.
Programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voința Guvernului de a implementa reformele structurale asumate, în contextul în care, totodată, există serioase rezerve că România îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de un acord de tip Flexible credit Line.
Președintele României și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vulnerabilitățile care pot afecta cadrul fiscal-bugetar viitor.
În plus, discuţiile au reiterat importanţa deosebită a recuperării întârzierilor în materie de reforme structurale, în special în privinţa eficienței întreprinderilor de stat, o atenție deosebită fiind acordată sectoarelor energiei şi transporturilor. Potrivit evaluărilor actuale, absenţa reformelor structurale ar deveni, pe termen mediu şi lung, un obstacol major în calea performanţei economice.
Pe de altă parte, referitor la bugetul pentru anul 2016, s-a evidențiat necesitatea ca România să nu se îndepărteze semnificativ de o abordare fiscal-bugetară prudentă, pentru a preîntâmpina o serie de riscuri macroeconomice.
În acest sens, pe termen scurt, se impune păstrarea sub control a deficitului bugetar, ca element de responsabilitate și prudență la nivelul deciziilor de politică economică, astfel încât prognozele economice favorabile să fie reflectate de o creștere economică sustenabilă.
Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu delegaţia FMI vine în perioada în care guvernul pregăteşte rectificarea bugetară care va conţine, potrivit declaraţiilor de luni ale premierului, finanțarea majorării salariale la medici și profesori, rezolvarea problemei legate de asigurarea energiei termice în mai multe orașe, dar și alocarea sumelor necesare pentru agricultorii afectați de secetă.
Îngrijorările FMI dar şi ale preşedintelui sunt însă legate în principal de proiectul de buget 2016, veniturile urmând să fie afectate de impactul intrării în vigoare a modificărilor prevăzute de noul Cod fiscal.
Suplimentar, premierul a anunţat luni că, la propunerea ALDE, coaliţia de guvernare va decide aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a unor măsuri din Codul fiscal care fuseseră amânate iniţial pentru o pentru o perioadă de timp, precum reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5 la sută. La acesta se adaugă impactul viitoarei legi a salarizării, pensiile speciale şi alte măsuri previzibile pentru un an în care se vor organiza alegeri locale şi alegeri parlamentare.
De altfel, preşedintele Iohannis a făcut referire duminică la acest ultim aspect, exprimând speranţa că Guvernul se va abţine anul viitor de la adoptarea de măsuri populiste.
Un răspuns
Hehe!…Daca tot e sa se abtina de la gesturi populiste, sa retrimita in Parlament Legile de salarizare unitara si cele de aprobare a Ordonantelor de Urgenta de majorare a salariilor in sanatate si-n invatamint…iar PNL-ul sa sara de doi coti (dupa ce le-au votat initial, bineinteles)si sa ceara cifre…
Mai zic si de pensii?..