26 februarie, 2014

Mediul de afaceri consideră că ruperea USL va avea un efect moderat asupra pieţelor financiare, dar atenţionează că riscurile pot creşte în condiţiile în care s-ar putea forma un guvern de socialişti, care ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum restructurarea creditelor) sau dacă instabilitatea politică se prelungeşte.

ING Bank: Un guvern condus de socialişti este mai predispus spre experimente fiscale

Pieţele reacţionează moderat la ruperea alianţei de guvernământ, iar temerile legate de potenţiale intervenţii oficiale vor tempera, probabil, presiunea de depreciere a leului, potrivit unui raport al ING Bank România.

„Moneda locală a avut cea mai slabă evoluţie din regiune în ultimele două săptămâni, pierzând circa 1%, şi credem că tendinţa s-ar putea menţine până la 4,55/EUR în urma ultimelor evenimente. Totuşi, temerile legate de potenţiale intervenţii oficiale vor tempera, probabil, presiunea de depreciere, aşa cum se observă şi din reacţia iniţială limitată a leului la ştirea despărţirii formale a USL, moneda locală pierzând circa 100 pipsi, până la 4,52/EUR pe volume reduse”, spun analiştii ING.


Potrivit raportului, destrămarea unei majorităţi parlamentare de circa 74% va conduce cel mai probabil la creşterea incertitudinilor politice şi dincolo de viitorul apropiat.

„Mai mult, un guvern condus de socialişti ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum creditul fiscal acordat persoanelor îndatorate care au venituri sub medie), mai ales în condiţiile în care riscurile unei încetări a acordului de finanţare cu FMI/Comisia Europeană/Banca Mondială par tot mai ridicate. Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă ieri şi pare aproape sigur că Executivul va rata listarea companiei pe 30 iunie, una din ţintele-cheie agreate cu FMI în cadrul actualului acord”, se spune în raportul băncii.

Erste: Ruperea USL era anticipată, nu se aşteaptă mişcări majore pe pieţe

În opinia analiştilor băncii austriece Erste, ruperea coaliţiei era inevitabilă, doar că s-a produs mai devreme decât se anticipase. De aceea, aceştia nici nu se aşteaptă la mişcări majore pe pieţele financiare, ca urmare a destrămării coaliţiei, „cu excepţia unei posibile volatilităţi pe termen scurt”, se spune într-o notă a Erste Bank.

„Ne aşteptăm ca un cabinet Ponta schimbat să continue cel puţin până la alegerile prezidenţiale care ar trebui să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Deşi nu este momentul potrivit pentru speculaţii, balanţa puterii s-ar putea schimba spre sfârşitul anului, dacă noul preşedinte al ţării va proveni din rândul opoziţiei”, arată analiştii, citaţi de MEDIAFAX.


Erste nu exclude un activism sporit al opoziţiei odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, ca urmare a trecerii liberalilor în opoziţie. Şansele sunt însă reduse pentru succesul unui vot de neîncredere în Parlament: „În actualul context, există o probabilitate ridicată pentru o tranziţie fără probleme către următorul guvern, motiv pentru care nu aşteptăm mişcări majore pe pieţele financiare, cu excepţia unei eventuale volatilităţi de foarte scurtă durată (mai ales în cazul în care cabinetul schimbat se formează cu dificultate este sau negocierile cu UDMR eşuează)”, se menţionează în analiza celor de la Erste Bank.

Banca îşi menţine estimările privind un curs de 4,5 lei pe euro şi un randament de 4,8% al obligaţiunilor pe cinci ani ale statului la sfârşitul anului.

AOAR: Dacă instabilitatea se perpetuează, ar putea apărea probleme

Mediul de afaceri vrea stabilitate politică, dar investitorii prezenţi deja în România „nu vor face mai puţine şaibe” dacă există probleme la nivelul Guvernului, iar cei care vor să vină pe piaţa locală au deja strategia făcută, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR.

„Ne preocupă situaţia pentru că ne dorim stabilitate politică, dar doar din prisma faptului că vrem să avem interlocutori pentru sectoarele economice vitale. Dar credeţi că investitorul care este în România face mai puţine şaibe decât făcea înainte? Investitorii care vor să vină tot vor veni. Aceste probleme sunt sperietori foarte uşor de lansat, dar n-au consistenţă. Cine vrea să vină o face oricum, are strategie şi ştie ce este aici. De exemplu în Italia s-a schimbat Guvernul, dar ratingul a fost îmbunătăţit”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Afacerile ar putea fi afectate doar dacă se perpetuează starea de instabilitate politică, mai spune Cristian Pârvan.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: