17 decembrie, 2021

În ciuda faptul că autoritățile și-au asumat, cel puțin la nivel declarativ, intenția de a crea un mediu predictibil, mediul de afaceri a fost surprins cu o nouă Ordonanță care aduce modificări semnificative politicilor fiscale și care are o procedură rapidă de adoptare, se arată într-un comunicat de presă transmis de Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR).

”Constatăm astăzi că se pregătește o nouă Ordonanță de Urgență cu multiple modificări și procedură rapidă de adoptare. Dincolo de măsurile luate efectiv în calcul, considerăm că mediul de afaceri din România are nevoie de predictibilitate și regimul fiscal nu poate fi modificat peste noapte, fără o analiză de impact și o consultare a companiilor direct afectate, așa cum asigurau declarațiile publice menționate”, susțin reprezentanții CDR.

Având în vedere aceeași ”predictibilitate a politicii fiscal-bugetare pe termen mediu”, menționată în expunerea de motive a actului normativ, și ”obiectivul menţinerii stabilităţii macroeconomice”, mediul de afaceri consideră oportună o trecere progresivă și predictibilă la noile cuantumuri, pentru ca actorii economici vizați să poată include, în bugetele lor, efectele fiscale ale noile măsuri.


”Avem nevoie de un climat de încredere la nivelul economiei. Mediul de afaceri este pregătit sa contribuie la identificarea unei soluții, cu încrederea că va exista un dialog real și o deschidere pentru consultare la nivel de experți. Solicităm, astfel, Prim–Ministrului și Ministrului Finanțelor să își respecte angajamentele făcute public și să invite la dialog și consultare toți actorii afectați de aceste decizii”, se mai arată în comunicat.

Includerea, într-un unic proiect de act normativ, a unei serii de modificări din domenii diferite, îngreunează conversația din punct de vedere tehnic, pe aspectele reglementate, mai avertizează organizația.

”Lipsa de dialog, transparență și luarea unor decizii arbitrare pot genera o breșă majoră de comunicare și încredere între mediul public și cel privat, ce ar presupune costuri prea mari pentru o Românie deja aflată sub presiune economică, socială și sanitară”, mai punctează CDR.

Mediul de afaceri din România se arată deschis să sprijine procesul de implementare a eventualelor reforme, ”într-o manieră transparentă și graduală, începând cu 2023, așa cum apare menționat în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.


Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) este o iniţiativă privată construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii precum Camera Americană de Comerţ în România (AmCham), Camera Franceză de Comerţ în România (CCIFER), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ şi Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Confederaţia Patronală Concordia (CPC) şi Consiliul Naţional al Ȋntreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Companiile reprezentate de cele 25 de organizaţii de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni şi generează aproximativ 50% din PIB.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: