Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marţi funcţia de secretar general al NATO de la predecesorul său, Jens Stoltenberg.
Chiar dacă nu secretarul general al NATO, ci ţările membre – în special Statele Unite – sunt cele care decid, prin consens, postura Alianței în fața amenințărilor externe, șeful civil al Alianţei Nord-Atlantice nu este chiar lipsit de influenţă.
(Citește și: ”Cinci provocări în fața viitorului șef NATO, Mark Rutte”)
Cuvântul de ordine: continuitate
„În calitate de secretar general al NATO, ai puterea de a stabili agenda, eşti cel care prezidează Consiliul Nord-Atlantic”, explică pentru AFP, preluată de Agerpres, Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al alianţei şi cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.
„Când vin, (secretarii generali) tind să fie candidaţii continuităţii, dar după ce stau puţin, evident că câştigă încredere”, mai spune Jamie Shea.
Jens Stoltenberg a orientat astfel puternic Alianţa către un sprijin sporit pentru Ucraina, în special după invazia rusă din februarie 2022.
„Într-o situaţie geopolitică atât de dificilă, menţinerea continuităţii şi a aceleiaşi direcţii în politica externă şi de securitate este foarte importantă”, afirmă un diplomat NATO.
Coordonare NATO – Uniunea Europeană
Pe coridoarele uriaşei clădiri a NATO de la Bruxelles, înlocuitorul lui Stoltenberg este de aşteptat să aibă un nou stil de management, „puţin mai incluziv”, după un deceniu de administraţie „norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit unui alt diplomat al NATO.
Mark Rutte nu este străin de coridoarele NATO şi UE după 14 ani în fruntea guvernului olandez.
Prin urmare, se aşteaptă ca el să se concentreze în special pe coordonarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, într-un moment în care aceasta din urmă este din ce în ce mai implicată în probleme de securitate. Acest dosar nu este exploatat suficient, din cauza diferendelor dintre Turcia, membră a NATO, dar nu şi membră a UE, şi Grecia în ceea ce priveşte problema Ciprului.
Alegerile americane bântuie coridoarele NATO
Perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă bântuie coridoarele NATO de luni de zile. Declaraţiile sale furtunoase împotriva ţărilor europene ale Alianţei, vinovate în ochii săi de finanţare insuficientă a apărării, sunt încă în amintirea tuturor.
Un veteran al politicii europene, Mark Rutte îl cunoaşte bine pe fostul preşedinte al SUA. A reuşit să se facă auzit şi respectat de miliardarul american, fiind de acord cu el asupra lipsei de angajament a europenilor faţă de propria apărare.
Posibila revenire a lui Trump la putere la Washington face ca sprijinul SUA pentru Ucraina să fie mai incert. NATO a încercat să remedieze acest lucru prin plasarea sprijinului militar pentru Kiev departe de orice pericol politic. La summitul de la Washington din iulie, aliaţii au promis cel puţin 40 de miliarde de euro pe an pentru a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie.
În acelaşi spirit, coordonarea acestui ajutor militar occidental, oferit până acum de Statele Unite, va fi asigurată de NATO.
Ucraina – sprijinul material și speranțele de aderare
Dar sprijinul celor 32 de ţări NATO, mai puţin Ungaria, pentru acest angajament financiar pe mai mulţi ani este încă departe de a fi atins. Italia, de exemplu, a avertizat deja că acest lucru este exclus.
Noul secretar general va trebui să gestioneze şi frustrările Ucrainei, hotărâtă să adere într-o zi la Alianţa Nord-Atlantică, în faţa reticenţei puternice a unor ţări precum Statele Unite şi Germania.
Producția de Apărare și capacitatea de luptă
Misiunea NATO este de a se pregăti pentru toate eventualităţile, începând cu cea a unui război cu Rusia. Invazia rusă asupra Ucrainei în februarie 2022 a accelerat aceste pregătiri.
Alianţa a adoptat planuri de apărare la summitul său de la Vilnius din 2023, care au fost implementate doar parţial până în prezent. NATO trebuie să-şi dezvolte în mod imperativ producţia de sisteme de apărare antiaeriană, rachete şi obuze de artilerie, subliniază diplomaţii de la Bruxelles.
Va fi la latitudinea viitorului secretar general să se asigure că Alianţa este în capacitate de luptă. Pregătirea pentru război necesită multe investiţii, iar ţările NATO s-au angajat în urmă cu zece ani, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, să dedice cel puţin 2% din produsul intern brut (PIB) cheltuielilor militare.
Cheltuieli de Apărare
Un număr de 23 din 32 de ţări membre şi-au respectat acest angajament. Olanda lui Mark Rutte a reuşit să facă acest lucru abia anul acesta şi va depinde de noul secretar general să se asigure, cel puţin, că efortul este menţinut într-un moment în care unii, cum ar fi ţările baltice sau Polonia, cer mult mai multe resurse. O adevărată provocare pentru fostul prim-ministru al unei ţări adepte a austerităţii bugetare.
Împărţirea sarcinilor între europeni şi americani, care asigură singuri mai mult de jumătate din cheltuieli, va fi, de asemenea, esenţială pentru capacitatea Alianţei de a-şi menţine coeziunea.
Pivotul spre Asia al SUA
NATO este limitată geografic la zona euro-atlantică. Dar Statele Unite au cerut în mod repetat Alianţei să răspundă la ascensiunea Chinei.
Sprijinul Beijingului pentru Rusia a amplificat şi mai mult aceste temeri, iar Alianţa va fi mai orientată spre Asia în viitor, spun experţii. Dar noul şef al NATO va trebui să ţină cont şi de reticenţa unor ţări, inclusiv a Franţei, de a vedea Alianţa Nord-Atlantică îndepărtându-se de zona sa tradiţională de interese.
O victorie a democratei Kamala Harris ar fi întâmpinată cu uşurare la sediul NATO din perspectiva războiului Rusia – Ucraina. Dar ea nu va pune sub semnul întrebării reorientarea politicii americane din Europa în Asia, potrivit experţilor şi diplomaţilor.
***
Urmărește-ne pe Google News
