17 mai, 2022

Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, anunță un comunicat transmis luni de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Comandanții unităților staționate în oțelăria Azovstal au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”, se mai arată în comunicat.

Sute de oameni au fost evacuați deja, începând de luni, din combinatul Azovstal. Combinatul era ultima redută din orașul care a devenit un simbol al rezistenței ucrainene sub bombardamentele rusești.


Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Malyar, a vorbit într-un mesaj video despre operațiunea de evacuare, menționând că unele forțe ucrainene rămân totuși la Azovstal, refuzând să se predea.

„53 de persoane rănite grav au fost evacuate din Azovstal într-o unitate medicală din Novoazovsk pentru îngrijiri medicale”, a spus ea, citată de BBC. Novoazovsk este controlat de ruși și se află la aproximativ 32 km la est de Mariupol.

„Alte 211 persoane au fost duse la Olenivka prin coridorul umanitar”, a mai spus Hanna Malyar. O „procedură de schimb” va face ca cei evacuați să fie aduși acasă, a precizat oficialul ucrainean. Olenivka este, la fel, o zonă controlată de separatiștii susținuți de armata rusă.

Ucraina vrea să îi recupereze pe luptătorii din Azovstal – negociază un schimb de prizonieri

Hanna Maliar precizează că urmează să aibă loc apoi „un schimb” de prizonieri. „O procedură de schimb va avea loc pentru a-i aduce acasă”, a spus ea. Potrivit Reuters, se credea că aproximativ 600 de militari se aflau în interiorul fabricii de oțel.


Armata ucraineană a declarat că se depun eforturi pentru evacuarea celor care se află încă în interior.

Și preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit despre situația de la Azovstal, în mesajul său către națiune difuzat în fiecare seară: „Sperăm că vom reuși să salvăm viețile băieților noștri. Între ei sunt răniți grav. Ei primesc îngrijiri. Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viață”.

De la începutul invaziei, de pe 24 februarie, rușii și-au concentrat mare parte din forțe și atacuri asupra orașului Mariupol pentru a încerca să creeze un coridor terestru între Crimeea și estul Ucrainei și să paralizeze astfel economia ucraineană prin blocarea exporturilor prin portul asediat de la Marea Azov. 

Importanța Mariupol

Capturarea Mariupol permite joncțiunea trupele staționate în prezent în Crimeea cu cele din regiunile separatiste ale Ucrainei.

Experții militari consideră că Mariupol este ultima zonă de care rușii au nevoie pentru a asigura un coridor terestru din Rusia până în Crimeea.

Cucerirea acestui oraș, cunoscut cândva drept „poarta maritimă a Donbasului”, înseamnă, de asemenea, că rușii controlează 80% din coasta Mării Negre, ceea ce este vital pentru comerțul ucrainean și internațional.

Ceea ce odinioară era un oraș-port și un centru comercial de aproape jumătate de milion de oameni este acum în ruine. 

Estimările ucrainene și occidentale spun că peste 20.000 de civili au murit în Mariupol, mulți alții au fost răniți și mii au fost forțați să părăsească orașul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: