1 mai, 2022

Mariupol – un oraș-pot de o extraordinară frumusețe, ras, pur și simplu de pe fața pământului:

Imaginile de mai jos (foto și video) arată acest oraș înainte de declanșarea barbariei armatei rusești, și ce a mai rămas din el:
Cum va putea Rusia plăti pentru refacerea, la forma sa inițială, a acestui pitoresc oraș?

Ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni la Azovstal este imaginea în oglindă a ceea ce s-a întâmplat în ultimele 2 luni cu Mariupol, un oraș mândru de istoria și moștenirea sa.


***

Pe 21 aprilie, Vladimir Putin a anunțat ”eliberarea” Mariupol și blocada asupra ultimei redute ucrainene din oraș- Combinatul Azovstal.

Mariupolul ”eliberat” de ruși

Orașul-port industrial nu a fost poate niciodată frumos în mod convențional, dar Mariupol avea farmecul lui și era îndrăgit de locuitori.

YouTube video

În ultimii ani înainte de noua invazie a Rusiei, în oraș s-au făcut îmbunătățiri majore, au fost dezvoltate spații verzi, iar calitatea vieții comunităților muncitoare se îmbunătățea vizibil.


Mariupol avea, mai nou, ambiții turistice: în 2021 a fost introdus un tur de navigație și municipalitatea colabora cu proprietarul Azovstal pentru lansarea unor excursii cu tematică industrială, cu un tur al fabricii în care se prezenta procesul de producție a oțelului.

Mariupol a fost scena unor lupte acerbe în al Doilea Război Mondial. De data aceasta, devastarea este și mai mare.

Oficialii ucraineni spun că mai puțin de 20% din clădirile orașului au rămas nevătămate.

YouTube video

Campania de bombardamente a Rusiei a transformat în moloz școli, spitale, repere culturale. Rușii au bombardat, pe 16 martie, inclusiv Teatrul Dramatic, 300 dintre cei 1.300 de civili care se adăposteau în subsolurile instituției de cultură murind.

Ruinele Teatrului Dramatic

Azovstal, distrus în 1940, distrus în 2022

Aceeași soartă o are și Azovstal. Construit în 1933 sub stăpânire sovietică, combinatul a fost parțial demolat în timpul ocupației naziste din anii 1940, înainte de a fi reconstruit.

Acum a dispărut din nou, doar o carcasă și un labirint de subterane mai adăpostesc acum soldați ucraineni și aproximativ 1.000 de civili.

Puțini în afara industriei metalelor auziseră de Combinatul din Azovstal înainte de a deveni scena ultimei rezistențe disperate împotriva forțelor invadatoare ale Rusiei.

Până de curând, Azovstal a fost un jucător important pe scena mondială, producând 4 milioane de tone de oțel anual și exportând în întreaga lume, potrivit proprietarului său, Metinvest Holding, cel mai mare producător de oțel din Ucraina.

De la clădirea Shard din Londra la Hudson Yards, din Manhattan, până la Podul San Giorgio din Genova (care a înlocuit podul Morandi prăbușit), oțelul produs la Azovstal a fost folosit în unele dintre cele mai recunoscute repere ale lumii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: