Marea Britanie a anunțat, miercuri, un pachet de finanțare a măsurilor economice de diminuare a efectelor pandemiei, de 350 de miliarde de lire sterline (peste 410 miliarde dolari).
Astfel suma ajutoarelor de stat ale marilor puteri din lume a urcat până la echivalentul a peste 2.500 de miliarde de euro, fără a lua în calcul China.
Cel mai mare program este cel al SUA, care tocmai a fost crescut până la 1.000 de miliarde de dolari, urmat de cel al Germaniei, de 550 de miliarde de euro, al Franței, de 345 de miliarde de euro, de cel Spaniei, de 200 de miliarde de euro. Guvernul italian a adoptat un program de urgență de 25 de miliarde de euro.
SUA
Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a estimat pachetul de măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus va crește până la 1.000 de miliarde de dolari, cu 150 de miliarde mai mult decât valoarea anunțată anterior, potrivit Reuters.
(Citiți și: „SUA pregătesc un pachet de 1.000 de miliarde de dolari printre care plăți directe de 1.000 de dolari pentru americanii afectați de coronavirus”)
S-a adăugat și măsura de acordarea sumei de 1.000 de dolari pentru fiecare dintre cei mai afectați cetățeni, măsură anunțată de președintele Donald Trump.
Marea Britanie
Programul guvernului britanic constă în garanţii pentru creditele companiilor, ca şi alte măsuri pentru susţinerea companiilor care riscă să intre în faliment din cauza pandemiei cu coronavirusul Covid-19, potrivit Reuters.
„Nu momentul pentru ideologie sau ortodoxie (economică). Este timpul pentru îndrăzneală și curaj”, a declarat ministrul de Finanţe Rishi Sunak (foto), făcând aluzie la fundamentele monetare răsturnate din nou de măsurile urgente impuse din nou de o criză, după cea din 2008 – 2009.
În criza de atunci, Guvernul Marii Britanii a emis garanții de circa 1.000 de miliarde de lire sterline.
Pachetul de acum reprezintă 15% din PIB-ul britanic și include garanţiile de credit de 330 de miliarde de lire sterline și reducerile de taxe pe proprietate pentru companiile de retail, din industria ospitalității și turistice .
„În al doilea război mondial am avut pe cap deficite bugetare de 20% din PIB timp de cinci ani și acesta a fost ceea ce a trebuit să facem”, a declarat Robert Chote, șeful Biroului de Responsabilitate Bugetară de la Londra.
Franța
Franța va suplimenta cu 45 de miliarde de euro programul de susținere a economiei în criza coronavirus, care se vor adăuga la cele 300 de miliarde promise pentru garantarea creditelor de urgență promise deja.
Ministrul de Finanțe francez, Bruno Le Maire a spus că , din cauza costurilor totale (inclusiv scăderea veniturilor bugetare) vor duce deficitul bugetar la 3,9% din PIB.
(Citiți și: „Franța este în “război sanitar” – Turul 2 al alegerilor locale este amânat, deplasările populației limitate”)
„Suntem în război”, a declarat Emmanuel Macron, adăugând: „În război sanitar, desigur, dar dușmanul este aici. Invizibil, insesizabil”.
Spania
Guvernul spaniol a anunțat un pachet în valoare de 200 de miliarde de euro pentru a ajuta companiile, angajații lor și grupurile vulnerabile afectate de amplificarea în spirală a crizei coronavirus.
Mai mult de jumătate (117 mld. euro) din valoarea programului sunt garanții de stat pentru creditele companiilor, iar restul este destinat populației vulnerabile.
Vor fi acordate ajutoare șomerilor, având în vedere că mai mult din jumătate din locurile de muncă din Spania sunt în firme mici și mijlocii.
La Bruxelles
Comisia Europeană a anunțat un program de sprijin de 37 de miliarde de euro, inclusiv relaxarea condițiilor privind acordarea ajutorului de stat pentru companii, de la 200.000 la 500.000 de euro.
(Citiți și: „Comisia Europeană a stabilit răspunsul coordonat la nivel european la amenințarea epidemiei”)
Europa este cu atât mai afectată cu cât statele au impus restricții nemai văzute după al doilea război mondial, potrivit Reuters.
Economia Uniunii Europene este pe cale să intre în recesiune în 2020, iar impactul negativ al pandemiei asupra PIB a fost estimat la 2-2,5% de însuși comisarul european pentru piața internă Thierry Breton.