Platforma Airbnb, prin care proprietarii își pot închiria în regim sezonier locuințele, a dus la creșterea prețurilor imobiliare în mai multe capitale europene, riscul unor ”bule” fiind observat în cazul orașelor Budapesta și Praga, spune Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
De altfel, la jumătatea acestui an, zece orașe europene au solicitat sprijinul autorităților europene în lupta împotriva platformei Airbnb și a altor site-uri de închirieri de locuințe pe termen scurt, pe care le acuză că duc la scumpirea chiriilor pentru rezidenți.
Într-o scrisoare comună, municipalitățile din Amsterdam, Barcelona, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Cracovia, Munchen, Paris, Valencia și Viena au arătat că reglementarea ”avansului exploziv” al platformelor globale de închirieri de locuințe pe termen scurt ar trebui să reprezinte o prioritate pentru viitorii comisari europeni.
Berlinul a decis înghețarea chiriilor pentru o perioadă de cinci ani, o măsură fără precedent în Germania.
Sunt două capitale unde prețurile ajustate cu salariile sunt mai mari decât în criză: Budapesta și Praga. Și acolo, după părerea nostră există un risc de bubble. Este efectul Airbnb”, a explicat Dan Bucșa.
Prețurile au crescut și în Zagreb și Ljubljana ca urmare a creșterii turismului, a adăugat el, precizând că Bucureștiul și Moscova se află la coada clasamentului din acest punct de vedere.
”Nu vedem un dezechilibru pe piața imobiliară în ceea ce privește prețul. Nu vedem o problemă. Apartamentele din România nu au fost niciodată atât de accesibile populației cum sunt acum”, a precizat Bucșa.
Airbnb este o platformă internațională de ”home sharing” care promovează locuințe particulare pentru cazare în regim hotelier.
Peste 10.000 de locuințe din România sunt listate deja pe site, iar 7% din tinerii români cu vârste între 15 și 34 de ani au folosit acest serviciu, arată un studiu publicat în luna mai de companiile Exact Cercetare și Consultanță și WaveTreeZero.