duminică

28 aprilie, 2024

9 februarie, 2020

Aproximativ 600 de neonazişti din toată lumea au manifestat sâmbătă într-un parc din Budapesta. Ei au comemorat astfel încercarea eşuată a unităţilor SS germane şi aliaţilor lor de a sparge asediul capitalei ungare în timpul înaintării trupelor sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Manifestația, denumită „Ziua Onoarei”, are loc pe fondul aniversării a 75 de ani de la înfrângerea lui Adolf Hitler și eliminarea flagelului nazist, scrie publicația israeliană Haaretz.


Poliţia ungară a interzis iniţial manifestaţia, însă ea a fost autorizată de un judecător din Budapesta care a invocat dreptul la libera adunare.

Circa 300 de demonstranți au organizat o contramanifestație, poliția asigurându-se că cele două grupuri sunt ținute la distanță pentru a nu exista ciocniri violente.

Extremiștii din Ungaria comemorează Ziua onoarei de 20 de ani, dar dacă la început participau doar câteva zeci de manifestanți, acum numărul lor a crescut, ceea ce ar putea indica o ascensiune a curentului  în Ungaria.

„La acest eveniment participă genul cel mai violent, mai agresiv de oameni,” a declarat Bulcsu Hunyadi, expert în extremism la think-tank-ul maghiar Political Capital.


Manifestația de anul acesta a fost organizată de Legio Hungaria, un grup de extrema dreaptă înființat abia în 2018, dar cu puternice legături internaționale și carea captat atenția opiniei publice prin mai multe evenimente organizate anul trecut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: