duminică

21 aprilie, 2024

14 august, 2017

Majoritatea membrilor USR prticipanți la referendumul intern au votat în favoarea poziţionării partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei. Mai precis, membrii USR au votat împotriva referendumului cerut de Coaliţia pentru Familie, potrivit unui comunicat al partidului, citat de Agerpres.

„Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, la ora 24:00. Din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453, prezenţa finală la vot fiind de 78%. Rezultatele arată că 52,7% dintre membrii partidului au votat pentru poziţionarea partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei”, precizează sursa citată.

Un număr de 766 membri USR consideră că formaţiunea politică trebuie să aibă o poziţie pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie, în timp ce 682 au răspuns „nu” la prima întrebare a consultării. La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 864 participanţi la referendum au votat „contra”, iar 184 „pentru”.


„USR este primul partid din România care a organizat un referendum de consultare a tuturor membrilor. De altfel, USR este singurul partid din România care şi-a asumat prin statut consultarea tuturor membrilor în problemele de interes ale partidului. Rezultatele referendumurilor interne vor constitui o bază pentru luarea deciziilor în cadrul Biroului Naţional al USR. Acest prim referendum din USR reprezintă o premieră în politica românească, dar şi o dovadă că Uniunea Salvaţi România îşi respectă promisiunea de a schimba modul de a face politică în România”, mai precizează sursa citată.

Referendumul intern al USR s-a desfăşurat timp de şapte zile consecutive, între 7 şi 13 august, prin intermediul unei platforme online, participanţii având de răspuns la două întrebări. Rezultatele referendumului intern vor fi validate de Biroul Naţional al USR care reuneşte în şedinţă în cursul zilei de luni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: