duminică

23 iunie, 2024

24 decembrie, 2023

La trei ani de când a preluat mandatul de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu anunță că va candida pentru un nou mandat, transmite Radio Chișinău.

„Dragi cetățeni, cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună. După 3 ani de mandat, am reușit să menținem pacea acasă, să întărim independența țării, să avem o guvernare alături de oameni și să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.

Viitorul nostru este în familia europeană și este necesar să spunem clar – toată țara – ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a scris pe Facebook Maia Sandu.


Șefa statului a subliniat că pe parcursul mandatului său și-a asumat să ducă până la capăt misiunea integrării europene.

„Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024”.

Consiliul European a aprobat la summit-ul din 14 decembrie începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: