luni

22 aprilie, 2024

20 iulie, 2016

medelAsociația “Magistrați europeni pentru democrație și libertate” (MEDEL) cere eliberarea miilor de judecători și procurori care au fost demiși în mod arbitrar și arestați de către guvernul turc după puciul eșuat de vineri noaptea.

„Chemăm pe fiecare judecător și procuror să solicite guvernului său să condamne lovitura de stat îndreptată de fapt împotriva sistemului judiciar și a democrației din Turcia”, a declarat Gualtiero Michelini, președintele MEDEL, citat într-un comunicat al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), membră a asociației europene.

MEDEL a cerut tuturor instituțiilor europene „să condamne în cei mai duri termeni cu putință atacul brutal al autorităților turce îndreptat împotriva sistemului judiciar”, după ce peste 2.700 de judecători și procurori au fost destituiți de guvernul turc, cu intenția declarată de a epura sistemul judiciar din țară.


„Eliminarea în doar câteva ore a unui sfert din judecătorii și procurorii din Turcia, urmată de arestarea multora dintre ei, sunt acțiuni specifice unui regim totalitar, nu unei democrații. Această acțiune împotriva judecătorilor și procurorilor vine după ce guvernul turc a desființat presa liberă și societatea civilă din țară”, au declarat magistrații europeni, citați într-un comunicat al Uniunii Judecătorilor din România, membră MEDEL.

În ultimii ani, arată sursa citată, MEDEL a ridicat în rapoartele sale nenumărate îngrijorări cu privire la declinul democrației în Turcia, la desființarea presei libere și a societății civile.

„Toate aceste avertizări, trimise instituțiilor europene, au fost ignorate, ceea ce a condus la crearea mediului propice pentru adoptarea unor măsuri arbitrare împotriva membrilor sistemului judiciar și pentru abolirea independenței sistemului judiciar. După eșecul loviturii de stat, toți liderii europeni și-au exprimat suportul pentru guvernul turc ales în mod democratic. Chiar și guvernele democratice, însă, trebuie să respecte statul de drept și drepturile fundamentale ale fiecărui cetățean”, mai spun magistrații europeni.

În opinia MEDEL, situația specială din Turcia nu justifică în niciun mod acțiunea de epurare a sistemului judiciar și arestarea a mii de magistrați.


„Securitatea nu poate fi clădită nici pe încălcarea brutală a drepturilor fundamentale ori pe suprimarea independenței sistemului judiciar, nici pe tăcerea instituțiilor democratice internaționale care asistă pasive la astfel de devieri de la democrație”, mai declară MEDEL.

Asociația și-a exprimat „deplina solidaritate cu judecătorii și procurorii din Turcia care apără valorile democrației, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că magistrații reținuți sunt eliberați și se întorc în siguranță la familiile lor”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: