vineri

29 martie, 2024

7 ianuarie, 2020

Prim-ministrul Ludovic Orban începe, marţi, o vizită de trei zile la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni şi NATO.

În prima zi a vizitei, premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, urmată de o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, respectiv, cu Michel Barnier, Negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, cu Oliver Varhelyi, Comisar european pentru vecinătate şi extindere, cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, precum şi cu Johannes Hann, Comisar european pentru buget şi resurse umane.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, prim-ministrul Ludovic Orban se va afla la Parlamentul European, unde va avea o întrevedere bilaterală cu David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, urmată de o conferinţă comună de presă. Premierul român va semna în cartea de onoare a Parlamentului European şi va participa la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European.


Tot în cursul zilei de 8 ianuarie, şeful Executivului român va avea întâlniri cu lideri politici din Parlamentul European, respectiv cu Manfred Weber, preşedintele grupului PPE, precum şi cu lideri ai altor grupurilor parlamentare. Premierul Ludovic Orban va avea, la sediul Comisiei Europene, întrevederi bilaterale cu Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, precum şi cu Adina Vălean, comisar european pentru transport.

Programul include şi o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.

Joi, 9 ianuarie, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. Cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă. Vizita la Bruxelles mai include întrevederi ale prim-ministrului Ludovic Orban cu Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European, şi Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al Partidului Popular European, la sediul PPE.

Tot în cursul zilei de joi, 9 ianuarie, premierul va avea o întrevedere cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, urmată de o conferinţă de presă susţinută de cei doi oficiali, şi va participa la un dejun informal cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO.


Programul la Bruxelles se va încheia cu vizita delegaţei române la NATO. Din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Cosmin Onisii, Cristina Buzaşu şi Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: