Londra a anunţat că vrea să înfiinţeze, împreună cu state membre UE, o misiune de protecţie maritimă la Golful Persic, după ce Iran a imobilizat un petrolier care naviga sub pavilion britanic în Strâmtoarea Ormuz, relatează News.ro.
”Vom încerca de-acum să înfiinţăm o misiune de protecţie maritimă condusă de către europeni, pentru a susţine o traversare sigură atât a echipajelor, cât şi a corgoboturilor în această regiune vitală”, a anunţat luni ministrul britanic de Externe în Camera Comunelor.
Jeremy Hunt, scrie presa internațională, a discutat duminică cu omologii francez şi german, convenind că ”securitatea trecerii unor nave prin Strâmtoarea Ormuz este o prioritate absolută a ţărilor europene”.
În aşteptarea implementării acestei misiuni de protecţie maritimă, Guvernul britanic a trimis în marș un al doilea distrugător, HMS Duncan, care urmează să sosească în regiune până la 29 iulie.
El a subliniat că vrea ca această operaţiune să fie operaţională ”cât mai rapid posibil”, cu precizarea că inițiativa ”nu face parte din politica Statelor Unite de presiune maximă asupra Iranului, pentru că noi rămâmnem hotărâţi să păstrăm acordul nuclear iranian”.
Relaţiile între Teheran şi Washington s-au deteriorat după retragerea unilaterală americană, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 care limitează programul nuclear iranian.
Anunţând o prezenţă internaţională sporită la Golful Persic, ministrul Jeremy Hunt a explicat că a luat această decizie ”cu inima grea” şi că Londra ”nu caută confruntarea”, ci protejarea ”libertăţii de navigaţie, păstrând în minte faptul că o cincime din petrolul mondial, un sfert din gazul natural lichefiat (…) trec anual prin Strâmtoarea Ormuz”.
Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a dat asigurări că ţara sa ”nu vrea confruntarea” cu viitorul premier britanic. ”Este foarte important ca Bors Johnson să înţeleagă, atunci când intră la numărul 10 pe Downing Street, că Iranul nu vrea confruntarea”, ci ”relaţii normale cu Regatul Unit, pe baza respectului reciproc”, a declarat şeful diplomaţiei iraniene.
Proprietatea unui armator suedez, petrolierul Stena Impero a fost imobilizat vineri de către Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, pe motiv că nu ar fi respectat ”codul maritim intrnaţional”, o versiune respinsă de către britanici.
Nava şi cei 23 de membri ai echipajului acesteia sunt reţinuţi în largul portului Bandar Abbas, în sudul Iranului.