25 mai, 2020

Liviu Rogojinaru a fost şi secretarul general al organiyaţiei patronale CNIPMMR

Criteriile de acordare a ajutoarelor de stat pentru companii vor fi concepute astfel încât să le încurajeze să plătească taxele la stat și să se evite hazardul moral în această privinţă, potrivit lui Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA).

„Pentru toate cele trei programe de ajutoare de stat nerambursbile pentru companii, care sunt în lucru în prezent, criteriile vor fi astfel concepute astfel încât să se evite hazardul moral în comportamentul față de stat. Adică antreprenorii unei firme care face afaceri corect și își plătește cinstit contribuțiile la stat să nu se simtă descurajați de faptul că de ajutorul de stat au beneficiat și alții care nu se comportă astfel”, a declarat Liviu Rogojinaru, pentru cursdeguvernare.ro.

Astfel că criteriile ar putea fi legate de cifra de afaceri, dar și de numărul de personal mediu în anul trecut, care să dea indicii despre felul cum firma respectivă îşi foloseşte angajaţii.


„În aceeaşi ordine de idei ne gândim şi la felul cum putem susţine chiar şi firmele care din motive obiective au rămas în urmă cu pata impozitelor, dar care altfel au un comportament corect”, a adăugat oficialul citat.

În privinţa ajutoarelor de stat pentru companiile mijlocii, „activitatea în producţie va fi punctată superior”, a răspuns Liviu Rogojinaru la o întrebare privind elşaborarea criteriilor astfel încât să se stimuleze sectoarele de activitate strategice ale economiei.

Lista sumelor alocate ca sprijin de stat

Secretarul de stat Liviu Rogojinaru vorbeşte de propunerile pentru trei programe de ajutoare de stat pe care ar urma să le gireze Ministerul Economiei, cu o valoare totală estimată la un miliarde de euro. Propunerile prevăd deocamdată  să se îndrepte circa:

  • 550 de milioane de euro pentru relansarea producţiei în firmele mijlocii „dar şi în cele mici care au capacitate” din industrie, dar şi din comerţ”, caz în care ajutorul poate ajunge la 800.000 de euro;
  • 350 de milioane de euro către firmele care au fost grav afectate de criza coronavirus, din HORECA şi transporturi;
  • 100 de milioane de euro, pentru firmele fără angajaţi, sau în care patronul este de fapt singurual angajat.

Banii pentru aceste programe de sprijin provin din fonduri europene din exerciţiul financiar 2014-2020, astfel că fondurile trebuie împărţite şi cheltuite până la finalul anului 2020.


Firmele mari urmează să beneficieze de ajutoare de stat de 5 – 20 de milioane de euro prin EximBank şi Ministerul de Finanţe.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: