vineri

19 aprilie, 2024

23 iulie, 2018

Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru „clarificarea” Legii offshore, recent adoptată de Parlament, a anunţat, duminică seară, liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Textul să fie foarte clar şi riguros pus în formule”, căci legea are o „importanţă uriaşă pentru România”. (…) „Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca şi principii să fie puse foarte clar şi riguros în formule şi în texte”, a declarat preşedintele PSD, citat de News.ro.

Liderul PSD a argumentat că, fiind vorba de „o lege de importanţă uriaşă pentru România, e bine să nu existe dubii, pentru că orice dubiu poate fi exploatat oricând de cineva cu rea credinţă, dintr-o parte sau alta”.


Liviu Dragnea a invocat „resursele României, vorbim de peste 400 de miliarde de metri cubi de gaze cel puţin, vorbim de zeci de miliarde pe care trebuie să le câştige statul român şi vorbim de câştigarea pentru prima dată a independenţei energetice”.

„După decizia CCR privind Fondul suveran de investiţii, aşteptăm motivarea cu foarte mare atenţie şi noi nu o să o citim o lună, o să o citim cât de repede se poate pentru a vedea ce ne spune CCR să facem, să vedem care este calea de urmat. Trebuie să citim cu atenţie”, a afirmat liderul PSD.

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară care s-a încheiat vineri.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.


Legea a generat controverse în Coaliţia PSD-ALDE, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, afirmând că ceea ce şi-a dorit ALDE să apară în Legea offshore nu se regăseşte, că în Coaliţie nu a existat dialog pe acest act normativ şi că se impune „o intervenţie de urgenţă pe actul normativ”.

La rândul lui, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii.

Fondul Suveran: Liviu Dragnea va citi repede motivaţia Curţii Constituţionale

Dintre celelalte priorităţi se remarcă şi legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), declarată neconstituţională de Curtea Constituţională.

Liviu Dragnea aşteaptă „cu foarte mare atenţie” motivarea Curţii Constituţionale, pe care promite că o va citi repede.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: