joi

25 aprilie, 2024

5 septembrie, 2014

UPDATE

16.20 Preşedintele Petro Poroşenko a confirmat semnarea unui protocol preliminar de încetare a focului şi a anunţat că ostilităţile ar fi trebuit să înceteze la ora 16.00, ora României.

16.00 Atacurile cibernetice masive asupra unuia dintre membrii alianţei ar putea ficonsiderat un antac asupra întregii Alianţe şi ar putea atrage un răspuns militar, a arătat secretarul general Anders Fogh Rasmussen.


 

15.58 Interfax anunţă, citând surse, că Ucraina şi separatiştii au ajuns la un armistiţiu. Cele două părţi, care s-au întâlnir la Minsk cu medierea OSCE, ar fi semnat un protocol de încetare a focului care ar trebui să intre în vigoare de vineri, de la ora 18.

15.00 Secretarul general al NATO a anunţat, la finalul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de vineri (formatul de discuţii al celor 28 de aliaţi) crearea unei brigăzi de acţiune ultrarapidă, care va fi formată din câteva mii de militari, trupe de urscat, aeriene şi navale, însoţite de forţe speciale. Ea va putea fi amplasată în teremen de doar câteva zile oriunde în lume, a precizat secretarul general.

Această forţă va avea nevoie de comandamente pe teritoriul statelor est-europene. „Ţările baltice, România şi Polonia şi-au arătat disponibilitatea de a primi pe teritoriul lor astfel de centre de control şi comandă”, a afirmat Anders Fogh Rasmussen.


Înaltul oficial al NATO a transmis un mesaj foarte clar: „NATO protejează toţi aliaţii, în permanenţă. (…) Dacă vă veţi gândi doar să atacaţi un aliat, veţi avea de înfruntat întreaga Alianţă”. Nu este nicio îndoială că mesajul a fost transmis cu precădere Rusiei.

 

13.30 NATO este „unit în angajamentul pentru valorile noastre de libertate, democraţie şi stat de drept”, a spus secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, în discursul de deschidere a celeie de-a doua zile a reuniunii.

Înaltul oficial crede că NATO este „o sursă de stabilitate într-o lume imprevizibilă” şi că „principiile fundamentale de securitate sunt acum testate într-un mod în care nu au mai fost de la finalul războiului rece”.

„Într-o lume periculoasă, trebuie să continuăam să răspundem acestor provocări cu unitate şi putere. Pregătiţi să apărărm toţi aliaţii împotriva oricărei ameninţări”, a mai afirmat secretarul general.

La rândul său, David Cameron, premierul Marii Britanii a vorbit despre „noi pericole” în condiţiile în care „Rusia încalcă toate regulile” şi „un arc de instabilitate se întinde din nordul Africii în orientul Apropiat”.

Premierul britanic a anunţat amplasarea a 5 comandamente în ţările din estul Europei, dar şi înfiinţarea unor brigăzi multinaţionale care pot fi amplasate oriunde în lume într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 zile. Marea Britanie va contribui cu 3400 de militari la o astfel de forţă.

Noi sancţiuni împotriva Rusiei

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei britanice, Lordul Philip Hammond, a vorbit la BBC despre impunerea de noi sancţiuni Rusiei.

„Cel mai rezonabil este să ne continuăam acest demers de impunere de noi sancţiuni. Dacă va exista apoi un acord de încetare a focului, dacă este semnat şi dacă va intra în vigoare, vom putea lua în considerare ridicarea sancţiunilor”, a afirmat acesta.

Ministrul de externe britanic a afirmat însă că „există un mare scepticism cu privire la materializarea acestui armistiţiu şi cu punerea lui în practică” şi că, deocamdată, Occidentul nu vrea să fie deturnat din intenţia de a lua alte măsuri punitive împotriva Rusiei.

Liderii statelor NATO decid vineri, în cea de-a doua zi a reuniunii din Ţara Galilor, măsurile de întărire a flancului estic al Alianţei: comandamente pe teritoriul statelor est-europene, printre care şi România şi crearea de brigăzi de intervenţie ultrarapidă, capabile să fie mobilizate în 2 până la 5 zile în cazul unei agresiuni asupra unuia dintre statele NATO.

Lucrările reuniunii au început la ora 11.30, ora României. Înainte de dezbateri, invitaţii la summit au urmărit o demonstraţie aviatică a forţelor aeriene britanice.

Preşedintele Traian Băsescu a avut discuţii cu liderii occidentali. Pe pagina de facebook Alături de preşedintele României au fost postate imagini cu şeful statului alături de Barack Obama, dar şi de Angela Merkel şi David Cameron, gazda reuniunii din Ţara Galilor.

Vineri sunt aşteptate decizii importante vizând Rusia şi Ucraina: este vorba despre noi sancţiuni impuse Moscovei de către puterile occidentale, dar şi semnarea unui pan de pace în Ucraina, care ar trebui să aibă loc între autorităţile de la Kiev şi separatişti.

În prima zi a reuniunii de la Newport, NATO şi-a declarat sprijinul pentru Ucraina, pentru “suveranitatea şi integritatea teritorială în graniţele sale recunoscute internaţional”, în faţa influenţei destabilizatoare a Rusiei.

Pe un ton dur a condamnat anexarea “ilegală şi ilegitimă a Crimeei” şi acţiunile sale “continue şi deliberate de destabilizare a estului Ucrainei”.

“Rusia trebuie să înceteze susţinerea militanţilor în estul Ucrainei, să îşi retragă trupele şi să înceteze activităţile militare de-a lungul şi peste graniţa ucraineană, (…)şi să se abţină de la alte acţiuni agresive împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţia adoptată joi de liderii Alianţei.

Liderii NATO au transmis mesajul clar că alianţa militară nu va face uz de forţă pentru a apăra Ucraina, care nu este un membru, dar au în plan sancţiuni economice mai dure pentru a încerca să schimbe comportamentul Rusiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: