joi

25 aprilie, 2024

21 martie, 2014

Lista cu cei 12 responsabili ruşi care vor fi supuşi sancţiunilor, decişi joi seara de liderii europeni, a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ea este deschisă de vicepremierul Dmitri Rogozin. Cine se află pe această listă şi de ce:

  • Dmitri Rogozin, vicepremier – a cerut public anexarea Crimeei
  • Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui Vladimir Putin
  • Valentina Matvienko, preşedinta Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus
  • Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat
  • Dmitri Kiseliov, şeful agenţiei de presă de stat Rossia Segodnia, responsabil cu propaganda pentru trimiterea de trupe în Crimeea
  • Alexander Nosatov, adjunctul comandatului Flotei de la Marea Neagră
  • Valeri Kulikov, adjunctul comandatului Florei Ruse de la marea Neagră
  • Vladislav Surkov, consilier al preşedintelui Putin
  • Mihail Malişev, preşedintele Comisiei electorale din Crimeea, responsabil de organizarea referendumului
  • Valeri Medvedev, preşedintele Comisiei electorale de la sevastopol, responsabil pentru organizarea referendumului.
  • Locot.gen. Igor Turceniuk, comandantul forţelor ruse din Crimeea, comandantul de facto al „miliţiilor locale”
  • Elena Borisova Mizulina, deputat în Duma de Stat, a întocmit legislaţia prin care Rusia să poată anexa alte teritorii

(Consultaţi AICI lista cu cei 12 oficiali ruşi sancţionaţi de Uniunea Europeană)

Pe lista SUA sunt apropiaţii lui Vladimir Putin

Prin comparaţie, cei 20 de cetăţeni ruşi puşi joi pe lista neagră de către Statele Unite sunt oameni mult mai importanţi şi mai apropiaţi preşedintelui Putin.

Oficiali politici şi militari


Serghei Ivanov, şeful administraţiei prezidenţiale, fost ministru al Apărării, foarte apropiat de preşedintele Vladimir Putin şi provenind, ca şi acesta, din cadrul KGB (serviciile secrete sovietice). Este unul dintre puţinii oameni care pot influenţa deciziile liderului de la Kremlin. A fost adjunctul acestuia la conducerea FSB, fostul KGB, şi este general-colonel în rezervă al FSB.

Serghei Nrîşkin, preşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului)

Andrei Fursenko, consilier al preşedintelui Putin

Aleksei Gromov, primul adjunct al şefului Administraţiei Prezidenţiale


Vladimir Iakunin, şeful companiei publice de Căi Ferate, foarte apropiat de Putin

generalul Igor Sergun, şeful GRU (serviciile speciale ale armatei)

Viktor Ozerov, preşedintele Consiliului Federatiei (camera superioara a Parlamentului rus)

Vladimir Jhabarov, vicepreşedinte al Consiliului Federatiei

Evgheni Bushmin, vicepreşedinte al Consiliului Federatiei

Nikolai Ryjkov, membru al Consiliului Federatiei

Serghei Zheleznyak, vicepreşedinte al Dumei

Serghei Mironov, deputat

Alexandr Totoonov, membru al Consiliului Federatiei

Oleg Panteleev, prim-vicepreşedinte al Dumei

Viktor Ivanov, preşedintele Serviciului federal Anti-ddrog

Oligarhi şi bancheri

Ghenadi Timşcenko – a cărui avere este estimată de către Forbes la 15,3 miliarde de dolari – a înfiinţat Gunvor, una dintre cele mai mari societăţi de comerţ cu petrol la nivel mondial. El este considerat unul dintre legăturile financiare ale lui Putin.

Arkadi Rotenberg, un miliardar care a studiat judo împreună cu Vladimir Putin la Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), deţine interese în domeniul bancar, în construcţia de drumuri, transportul maritim, gaze naturale şi petrol. Relaţiile sale privilegiate cu Kremlinul i-au permis să obţină numeroase contracte publice fără licitaţie, potrivit presei moscovite.

Boris Rotenberg, om de afaceri. Fratii Rotenberg au primit contracte de 7 miliarde de dolari doar in cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, la ordinele directe ale presedintelui Putin, afirma Trezoreria americana.

Iuri Kovalciuk, preşedintele Băncii Rossya – vizată şi ea de sancţiuni americane – face parte din primul cerc din jurul lui Putin. El este considerat de către Washington “bancherul personal al oficialilor de rang înalt din Rusia, inclusiv al lui Vladimir Putin” şi unul dintre consilierii cei mai apropiaţi preşedintelui rus.

Banca Rossya – îi are printre acţionari pe Iuri Kovalciuc, iar al doilea acţionar ca mărime este gazprom – 12,3%. Dintre cei de pe listă, Ghenadi Timcenko deţine sub 8% din acţiunile băncii. Acţionarii au relaţii strânse şi vechi cu preşedintele Putin. Presa rusă a scris cp este instituţia financiară prin care s-au sifonat bani publici. Banca controlează pachetul majoritar al Sogaz, compania de asigurări a Gazprom. Legpturi cu gigantul energetic sunt mai profunde, banca deţinând un dond care administrează fondul de pensii al Gazprom şi deţine şi o treime din Gazprombank, a treia ca mărime din Rusia. Analiştii susţin că, din moment ce nu este listată pe bursă şi nici nu deţine eurobonduri, impactul economic al sancţiunilor este minor, dacă nu chiar zero. Este însă un atac direct la preşedintele Putin, a cărui „bancă de buzunar” este Banca Rossya.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: