Liceele unde niciun absolvent nu a promovat Bacalaureatul din iulie 2019 nu pot face înscrieri în clasa a IX-a, conform Ordinului de Ministru 5090/2019 privind metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare din învăţământul preuniversitar de stat.
Este o premieră ce filtrează unitățile de învățământ care s-au dovedit complet ineficiente, prin urmare și a profesorii care nu au avut niciun rezultat și ar trebui să se retragă din sistem.
(Citiți și: Începe anul școlar. O analiză prin comparație a corpului profesoral)
Prevederea apare la art.9 din Ordinul 5090/2019:
Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe ivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie – iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent.
Abonează-te la newsletter aici.
În această situație se află 43 de licee din 23 de județe, potrivit datelor Ministerului Educației Naționale.
Rata de promovare în sesiunea din iulie a fost de 69,07% din totalul celor prezenți la examen, adică 129.167 de elevi.