Fostul guvernator al Băncii Naţionale a Poloniei în perioada 2001 – 2007 şi viceprimministru al cabinetului de la Varşovia, artizan al terapiei de şoc ce a stabilizat economia poloneză şi-a exprimat opiniile privind salvarea financiară a statelor aflate în dificultate cu plata datoriilor suverane. Dintre opiniile exprimate pe larg în think-tankul Project syndicate, am spicuit următoarele:
Orice formă de salvare poate creea hazard moral, deoarece slăbeşte motivaţia pentru implementarea reformelor care ar duce la evitarea rezultatelor negative pe viitor. De altfel, implicarea instituţiilor naţionale şi internaţionale nu face decât să înlocuiască presiunea pieţelor financiare cu cea combinată a experţilor şi politicienilor din ţările creditoare.
Ţările care au fost afectate sever de criză ilustrează impactul reformelor. Grupul BELL ( Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania ), a trecut printr-o creştere a dobânzilor la obligaţiunile lor guvernamentale în 2009, urmată de un declin pronunţat.
Grupul PIIGS ( Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania ) a avut evoluţii diferite, cu creşteri ale dobânzilor îndeosebi pentru Grecia şi Portugalia şi un nivel semnifivativ mai redus pentru Irlanda. Diferenţele pot fi puse pe seama intensităţii şi a abordării structurale a reformelor.
Susţinerea financiară din partea instituţiilor de stat şi supranaţionale poate să temporizeze manifestarea problemelor în sectorul bancar dar nu poate să constituie un substitut pentru reformele structurale de substanţă.
Faptul că această susţinere financiară poate fi sporită considerabil, cel puţin în teorie, exacerbează problema hazardului moral. Mai mult, ea subminează credibilitatea Băncii Centrale Europeane, paznic al stabilităţii monedei unice europene, şi aplicarea uniformă a regulilor, într-o perioadă în care prevederile referitoare la o bună guvernare fiscală este destul de fragilă.
Politicile de “quantitative easing” (QE) aplicate de Rezerva Federală în SUA, de Banca Angliei şi de Banca Japoniei sunt folosite ca argumente pentru justificarea succesului unor eventuale împrumuturi acordate de BCE. Cu toate acestea, sunt foarte puţine analize de substanţă care să pună în evidenţă efectele în cele trei ţări menţionate. Mai degrabă, deşi oferă beneficii imediate, această abordare presupune costuri şi riscuri care vor fi puse în evidenţă ulterior.
De exemplu, în Japonia, QE par să fi contribuit la întârzierea reformelor economice şi a restructurării, slăbind creşterea pe termen lung şi exacerbând problemele fiscale. În Marea Britanie, creşterea economică este şi mai slabă iar efectele politicilor aplicate au alimentat dezvoltarea bulelor în economia mondială.
O altă eroare comună de abordare este prezumţia că reformele nu pot avea efecte decât pe termen mediu şi lung. De fapt, pieţele finaciare, deşi agitate şi deseori imprevizibile, nu sunt oarbe. Oricât ar fi de imperfecte şi lente în reacţii
(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)
